Cum sunt bărbaţii la 20 de ani?

Încep o serie de trei articole pe care le public azi, mâine şi vineri şi în care descriu câteva caracteristici generale ale bărbaţilor pe trei paliere de vârste diferite - 20, 30 şi 40 de

Încep o serie de trei articole pe care le public azi, mâine şi vineri şi în care descriu câteva caracteristici generale ale bărbaţilor pe trei paliere de vârste diferite - 20, 30 şi 40 de ani. Fac asta pentru că am trecut prin aceste etape, am prieteni din toate aceste categorii şi, din mesajele voastre, am realizat că vă preocupă această temă.

Nu uitaţi, sunt caracteristici generale care se bazează mult pe experienţa personală.

Bărbaţii de 20 de ani au foarte puţine şanse să fie maturi.

Deci, nu speraţi la o relaţie lungă cu un tip atât de tânăr. Situaţia se schimbă dacă sunteţi împreună din liceu. Dar, din ce ştiu, şansele ca o relaţie din liceu să ţină toată viaţa sunt cam de 50%.

La 20 de ani, bărbaţii sunt exploratori. Îşi construiesc personalitatea, iar femeile sunt privite ca obiective de cucerit şi, apoi, pornesc mai departe la alte obiective. Mă refer aici la cei care arată bine şi sunt sportivi. Cei din categoria tocilarilor sunt mai credincioşi şi mai romantici.

Nu arată bine, nu sunt în formă şi nu pun atât de mare accent pe fizic. Aceştia apreciază mai mult atenţia unei femei decât cei care au fost vedetele liceului.

La această vârstă, tinerii bărbaţi caută, în general,  femei care să-i domine. S-au desprins de curând de influenţa mamelor şi nu se descurcă prea bine. Tendinţa lor e să se îndrăgostească de femei puternice, mai în vârstă, hotărâte şi care le pot asigura confortul din casa părintească.

Cei mai mulţi dintre ei se îndrăgostesc repede, sunt expansivi, dar le trece la fel de repede.

Sunt extrem de geloşi şi uşor de rănit.

Cea mai mare suferinţă din dragoste are loc în jurul acestei vârste, iar relaţiile de la 20 de ani ne vor rămâne în amintire pentru totdeauna. Cu toate acestea, rareori un bărbat ia o decizie definitivă în ce priveşte căsătoria la 20 de ani.

În concluzie, dacă doriţi o relaţie de lungă durată cu un tip de 20 de ani trebuie să-l dominaţi şi să vă pricepeţi bine să jucaţi rolul de mamă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod