În căutarea unui suflet bun cu sânii mari

Din discuţiile cu prietenii am ajuns la concluzia că nu suntem atât de stresaţi în ce priveşte cum arată femeia lângă care ne culcăm seara. Cei mai mulţi dintre noi au o singură

Din discuţiile cu prietenii am ajuns la concluzia că nu suntem atât de stresaţi în ce priveşte cum arată femeia lângă care ne culcăm seara. Cei mai mulţi dintre noi au o singură doleanţă. Să aibă suflet bun.

Ştiu că din manifestările unora dintre noi se înţelege exact contrariul. Dar asta vine din faptul că ne reprezentăm diferit sufletul. Unii dintre noi vor ca sufletul să aibă sânii mari, alţii văd sufletul cu sânii potriviţi, dar fermi, alţii vor suflete tinere de 20 de ani care să fie supuse şi să nu caşte când le povestim de armată.

A, mulţi dintre noi, mai au condiţie - să ştie să gătească. Aşa că de câte ori asist la luarea cu asalt de către femei a centrelor Spa, a saloanelor de coafură, a cabinelor de probă din magazinele de haine, mă întreb pentru ce fac toate astea. Cei mai mulţi dintre bărbaţi nu observă niciodată schimbările costisitoare de look.

Dacă te-ai tuns la chelie, când ajungi acasă, cam după o oră, când el îşi desprinde ochii de pe plasmă ca să te roage să-i mai aduci o sticlă cu bere, s-ar putea să se uite mai intens la tine şi să te întrebe: "Ce ţi-ai făcut la păr?"

Aşa că uită faptul că un bărbat va observa vreodată o jachetă nouă. Poate doar dacă scrii preţul cu cretă pe spate. Iar obsesia asta cu pantofii nu cred că o înţeleg nici cinci la sută dintre noi. Dacă umbli desculţă şi spui că asta-i o modă nouă n-o să obţii mai mult de o ridicare din umeri şi, eventual, întrebarea: "Cât costă?"

Intelectualii bărbaţi au încercat să găsească o explicaţie psihologică a acestei incapacităţi de a percepe schimbările de look ale partenerei. Au spus că noi privim femeia în anasamblu. Percepem proporţiile. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că mai degrabă, după ce ne obişnuim cu ceva, nu mai percepem nimic. Altfel cum explicaţi faptul că ne încălţăm cu şosete desperecheate, ne punem chiloţii pe dos şi n-avem nicio problemă cu asta.

E frustrant să trăieşti lângă cineva care după un interval de timp, cuprins între o săptămână şi doi ani, nu te mai observă. Cu toate astea femeile nu încetează să investească în tratamente cosmetice, în cure de slăbire, în haine, în pantofi şi accesorii.

Cred că faceţi toate astea ca să vă remarcăm indirect. Ceva de genul, mergeţi cu iubitul în vizită la cea mai bună prietenă. Când intraţi, prietena zice: "Vai, ce frumos te-ai coafat!" Abia atunci partenerul tău te priveşte cu interes şi pare că observă ceva. Mecanismul cred că funcţionează cam aşa - iubitul tău se uită cu jind la prietenă, ea observă coafură, te admiră şi, atunci, observă şi el. Nu, nu cred că vrea să facă sex cu prietena ta. Nu în acea vizită.

Cei mai mulţi dintre bărbaţi au prostul obicei de a căuta mereu ceva nou cu suflet bun. Tot mai bun. Şi cu sânii mari!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod