Şi bărbaţii au probleme cu greutatea. Şi noi vrem să fim slabi, dar, mai mult în imaginaţie, pentru că habar n-avem cum s-o facem. Da, de spus e simplu - renunţă la bere, dar e greu de aplicat.
De fapt, bărbaţii nu sunt în stare să slăbească pentru că nu pot ţine regim decât după ce doctorul îi anunţă că sunt pe moarte. Adică, ţinem regim doar dacă suntem speriaţi. Trebuie să facem atac cerebral, atac de panică sau o altă formă de atac pentru a înţelege că am ajuns la limită.
De cele mai multe ori e prea târziu.Bărbaţii mai ţin cură şi în momentul în care sunt îndrăgostiţi. Dacă partenerul dumneavoastră are în jur de 40 de ani şi brusc observaţi că îşi petrece timpul prin baie trăgând de şuncile de pe burtă, nu mai staţi pe gânduri, tăiaţi-i fondurile şi nu-l mai lăsaţi să iasă din casă.
Bărbaţii au prostul obicei ca atunci când au o problemă s-o rezolve printr-o problemă şi mai mare. Aşa că, în loc să intre pe net şi să caute o cură de slăbire, îşi iau motocicletă.
Mintea noastră produce următorul raţionament: dacă îmi iau motor, stau mai mult în aer liber, slăbesc şi sunt şi mai macho. De fapt, acest raţionament nu are nicio logică. El duce, în final, la mai multe beri băute şi la oase rupte.O altă metodă de slăbit a bărbaţilor e nepăsarea. Într-un fel ciudat, crede că dacă nu face nimic, lucrurile se rezolvă de la sine.
După cum vedeţi, suntem preocupaţi de siluetă la fel de mult ca şi voi. Dar, pentru că noi considerăm că nu trebuie să demonstrăm nimic atunci suntem mai relaxaţi.
Bărbaţii sunt mulţumiţi de felul cum arată. Nu se compară cu Brad Pitt sau cu George Cloney. Pescuitul, fotbalul, timbrele şi alte pasiuni cu care venim din adolescenţă sunt mult mai importante decât felul în care ne vedem în oglindă.Un lucru este sigur. Ne pricepem de minune să vă stricăm ziua când, din vârful patului, aruncăm în treacăt remarca: ”Oau, ţi-a crescut fundul!” De fapt, pentru noi a vrut să fie un compliment, dar a sunat ca dracu şi vă facem să intraţi în trepidaţii şi să declanşaţi un nou iad disociat.
Posteaza comentariu