Nu ştiu de ce se vorbeşte atât de puţin despre problema alcoolismului în România.
Ca să nu mai spun că societatea face şi mai puţin pentru cei căzuţi în patima băuturii. Alcoolul e pretutindeni în jurul nostru, distruge vieţi şi privim fără să facem nimic la dezastrul pe care îl lasă în urmă.M-am născut într-o familie care a privit mereu alcoolul cu suspiciune. Pe tata l-am văzut beat o singură dată, râdea într-una şi încerca să ne spună un banc. N-a reuşit. Mama a ţipat la el şi s-a dus la culculare.
Până nu m-am apucat eu de băut, aveam vreo 17 ani, habar n-aveam că mulţi adulţi sunt pasionaţi de acest sport.
Ai mei mi-au suportat cu stoicism excesele bahice din adolescenţă, deşi mă aşteptam să fie mult mai duri cu mine. Acum îmi dau seama că au procedat cu tact pentru că la un moment dat am început să evit băutura. De fapt, am început s-o evit în momentul în care mi-am dat seama că îmi face rău fizic, în plus, nu mi se părea că sunt prea inteligent atunci când eram ameţit de alcool.Pe parcursul vieţii am fost martorul multor dezastre provocate de alcool, de la accidente până la violenţe în familii.
Niciodată n-am înţeles de ce în România se face atât de puţin pentru a limita consumul de alcool. Preţul mic al băuturii devine imens în momentul în care ceilalţi suportă consecinţele acestui blestem. Trebuie să recunoaştem că nici în această afacere nu suntem la fel. Sunt mai mulţi bărbaţi care au probleme cu băutura decât femei. Ultimele, de cele mai multe ori, suportă cosecinţele şi plătesc preţul. Uneori depun şi ele armele.Cred că România are o problemă cu alcoolul şi mai cred că această problemă poate fi tratată. Până atunci mai irosim câteva vieţi. Cui îi pasă?