A renunţat să citească ziarele la fel ca toată lumea. Era mai mult preocupată de propriul smartphone decât de aglomeraţia din metrou sau decât de cea de pe străzi.
M-a bucurat faptul că, deşi a trecut atâta timp nu a obosit să fie amabilă.
Dădea dovadă de bună creştere în orice situaţie. Ba, mai mult, odată cu trecerea timpului mi s-a părut mult mai volubilă, intra în vorbă cu noi în autobuz, ne întreba de unde suntem şi ce facem pe-aici.A rămas aceeaşi fanatică a culorii roşii pe care o poartă cu satisfacţie de câte ori are ocazie şi, deşi e asaltată de admiratori, îşi păstrează fără efort aerul că nicio zi nu e diferită de cealaltă.
E calmă.
În apropierea ei nu ai senzaţia că vine sfârşitul lumii. Are acelaşi apetit pentru mâncarea nesănătoasă şi combină cu acelaşi nesaţ vinul cu berea, dar fără ca astfel de excese să o dezechilibreze.Da, după zece ani m-am reîntâlnit cu Londra. E ca şi cum aş fi regăsit o veche iubire care m-a surprins şi acum la fel cum m-a surprins şi prima dată.
E atât de frumos să descoperi că unele locuri şi unii oameni nu se schimbă.
Că urmele trecerii timpului nu fac decât să accentueze prestanţa, să sublinieze pofta de viaţă şi să mărească generozitatea de a fi printre oameni, printre toţi oamenii. Am simţit că uneori poate fi crudă, dar cine e perfect? Iar eu sunt ultimul de pe pământ care o poate învinovăţi pentru asta.