De ce ţipi la copilul tău?

Ţi l-ai dorit atât. Ai făcut atât de multe sacrificii, ai tremurat pentru el, n-ai dormit nopţile, l-ai hrănit şi, acum, ai momente în care reacţionezi violent la problemele lui.

Copiii nu sunt perfecţi. La fel ca adulţii, au toane. Au zile mai proaste şi zile mai bune. Copiii au propriile nelinişti, propriile greutăţi. De ce cred adulţii că problemele lor sunt ”copilării”? Nu e adevărat. Din perspectiva trecerii timpului avem senzaţia că e uşor să faci faţă provocărilor cu care se confruntă micuţul tău. Normal, suntem mai mari, mai puternici şi ştim mult mai multe despre oameni şi viaţă. Dar de ce uităm de propria copilărie, de propriile noastre momente dificile? De ce acum când suntem adulţi ni se pare copilăria o joacă?

Fiul sau fiica ta are probleme la fel de importante ca şi tine. Pentru ei, cearta cu un prieten are semnificaţia sfârşitului unei lumi şi chiar suferă. Faptul că nu reuşesc să se facă ascultaţi printre proprii colegi de şcoală sau grădiniţă îi afectează în aceeaşi măsură în care ideile şi propunerile tale nu sunt luate în seamă de către colegii tăi de serviciu.

Nu ţipa la el. E bunul tău cel mai de preţ. E şansa ta de a forma un adult sănătos şi puternic, şansa ta de a-i transfera înţelepciunea pe care tu ai câştigat-o cu greu şi cu mari sacrificii.

Pentru cei care cred că e uşor să fii copil le-aş propune să se mai gândească o dată. Da, e greu ca adult să faci rost de bani ca să plăteşti facturile, să cumperi mâncare şi haine, dar e la fel de greu să faci faţă într-o comunitate de copii care întotdeauna spun lucrurilor pe nume şi nu ştiu ce înseamnă mila.

De ce ţipi la copilul tău? Mai bine îmbrăţişează-l. Are atâta nevoie de dragostea ta.