De ce-şi irosesc femeile viaţa lângă bărbaţi?

Cred că bărbaţii sunt mai fericiţi decât femeile. Dar asta abia după vârsta de 35 de ani. În adolescenţă, băieţii sunt mai chinuiţi, mai nesiguri, mai speriaţi, iar fetele mai mature,

Cred că bărbaţii sunt mai fericiţi decât femeile. Dar asta abia după vârsta de 35 de ani. În adolescenţă, băieţii sunt mai chinuiţi, mai nesiguri, mai speriaţi, iar fetele mai mature, mai curajoase şi mai deştepte. Cumva, pe parcursul vieţii, lucrurile se schimbă.

Femeile, odată cu înaintarea în vârstă, reuşesc să strângă şi să care cu ele toate regretele, toate problemele, toate nefericirile personale la care se adaugă şi nefericirile celor dragi, cum ar fi partenerul de viaţă, copiii, părinţii sau prietenii.

Sufletul lor e ca un burete care strânge toată durerea.

Dacă, doamne fereşte, cuplul se destramă, atunci, cele mai multe femei consideră că, perioada în care au stat lângă acel bărbat, e un timp pierdut. Cred că toţi bărbaţii au auzit expresia ”mi-am irosit viaţa lângă tine” spusă de o femeie. Nu ştiu dacă e corect sau nu. S-ar putea ca femeile să aibă dreptate, dar, ce pot să spun e faptul că mintea unui bărbat nu funcţionează aşa.

Un bărbat niciodată nu consideră că şi-a irosit viaţa lângă o femeie, chit că stă alături de ea o noapte sau o sută de ani.

Pentru el, viaţa e o înşiruire de evenimente, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute din care e bine să supravieţuieşti. Cumva, după 35 de ani, bărbaţii se mulţumesc să ia lucrurile aşa cum sunt, pe când, imaginaţia femeilor se pune în mişcare şi se tot gândesc dacă au ales bine sau nu.

Nu ştiu cine are dreptate, dar, în mod sigur, femeile adună multă tristeţe din cauza bărbaţilor.

Reciproca nu e adevărată!

P.S. Următorul text va fi publicat miercuri, 23 mai.