Am fost un weekend la Copenhaga împreună cu familia. Despre călătorie nu am prea multe de spus. Ce poţi să povesteşti de oraşul unde trăiesc cei mai fericiţi oameni din lume? Sunt destul de sceptic când vine vorba de astfel de clasificări, mai ales pentru că în Copenhaga, oamenii nu mi s-au părut atât de fericiţi şi nici oraşul atît de curat precum i s-a dus faima.
În mod cert, danezii sunt oameni ordonaţi, eficienţi, iar bunăstarea lor se bazează pe muncă, pe un stil de viaţă auster şi pe lipsa corupţiei. Dacă am ţine cont de toate astea şi în România ar fi şi la noi mai multă fericire.
Aici vreau să vorbesc despre altceva. Nu fac parte dintre cei care cred că românii sunt cei mai răi de pe pământ.
Dimpotrivă cred că cei mai mulţi sunt oameni agreabili şi cu simţul umorului, dar idioţi sunt peste tot.Nu prea îmi place să zbor. Închis într-o cutie cu aripi, suspendat undeva pe la zece mii de metri nu e tocmai un mod plăcut de a călători, în opinia mea. Dar asta nu înseamnă că refuz să mă urc în avion. Îmi place şi mai puţin să conduc pe distanţe lungi. Aşa că mă aflam în cursa Copenhaga-Bucureşti împreună cu soţia şi cu fiica mea. Aveam locuri undeva la coada avionului. În cap îmi huruiau două moatoare McDouglas în timp ce încercam să citesc un articol despre criză. Trecuse cam o oră de la decolare când se declanşează o sirenă ca de salvare pe bulevardul Floreasca.
Am tresărit speriat. Fiica mea îşi ridică ochii din cartea de colorat şi întreabă calm: ”Ne prăbuşim?” Ridic din umeri. Habar n-am ce să-i răspund, dar îi spun că nu cred. Ea se hotărăşte să continue cu coloratul în timp ce nu mai auzeam nimic din cauza sirenei şi a motoarelor. Pe lângă mine văd o ”asistentă de zbor” care aleargă spre coada avionului şi începe să bată în uşa de la toaletă. Mai vine un asistent cu faţă de vicking care efectiv sare în uşă, cumva se deschide şi din toaletă apare un român. Vickingul sare pe el. Românul se apară. Danezul îl întreabă în engleză dacă a fumat, ăsta se bâlbâie. Asitentul de zbor urlă la el şi îi cere să arate unde a aruncat chiştocul. Cumva îl găseşte şi-l stinge. Sirena sună în continuare, motoarele uruie şi, peste toate, începe să ţârâie şi un telefon. Era căpitanul care întreba ce naiba se întâmplă.Tevatura s-a potolit după ce asistentul de zbor l-a identificat pe idiot. Căpitanul a venit şi el să-l vadă şi l-a anunţat că la aterizare va fi acuzat de încălcarea legilor de siguranţă aeriană. Idiotul era la două scaune în spatele meu pe rândul de vizavi, iar tot restul drumului m-am întrebat de pe ce planetă vine? Un bărbat la 35 de ani, genul patron de magazin de stradă centrală, rotofei şi curat, părea depăşit total de ceea ce i se întâmpla. Părea că nu auzise de World Trade Center, de 11 septembrie, de Bin Laden, de terorişti, părea că nu-l afectase scoaterea curelei de la pantaloni şi descălţatul din aeroport.
El s-a dus să fumeze o ţigară în WC la fel ca un licean care chiuleşte de la ora de mate să tragă un fum în toaleta din capătul culoarului.La aterizare îl aştepta poliţia, iar fiica mea după ce a aflat că băiatul acela tocmai fumase cea mai scumpă ţigară din viaţa lui (în SUA, amenda pentru o astfel de infracţiune e de 3.000 de dolari) mi-a zis cu aer detaşat: ”Păcat! Avea o cămaşă drăguţă!”
Posteaza comentariu