De ce nu vrea Sorin Oprescu să construiască piste de biciclete? De fiecare dată când sunt în trafic, indiferent dacă mă aflu pe două sau pe patru roţi, îmi e imposibil să nu mă gândesc cât de defect e oraşul nostru.
Primarul ne propune telegondole, autostrăzi suspendate, pasaje subterane, dar nu propune o soluţie simplă care aduce beneficii pe toată linia - schimbarea paradigmei de deplasare prin oraş.
Oriunde ai sta, chiar şi în zonele rezidenţiale învecinate oraşului, raza de care un alegător are nevoie ca să-şi rezolve peste 80% din problemele cotidiene - serviciu, şcoala copilului, piaţă, supermarket este de maximum cinci kilometri.
Care e logica după care ne place să stăm în automobile ore întregi pentru a ne deplasa pe distanţe atât de scurte? De ce aruncăm pe apa sâmbetei grămezi de combustibil doar pentru a parcurge drumul până la firmă într-un timp mai lung decât l-am parcurge dacă pedalăm?Avem bulevarde largi în comparaţie cu multe oraşe din Europa, iar Capitala e aşezată într-o zonă de câmpie, diferenţele de nivel între diferite puncte ale oraşului fiind nesemnificative. E o plăcere să te deplasezi cu bicicleta dacă ai avea şi pe unde.
Cum poate un om politic să fie atât de cinic şi să nu dea niciun ban pe calitatea vieţii cetăţenilor? Nu numai că încurajarea deplasării pe două roţi ar economisi banii contribuabililor, dar le-ar îmbunătăţi şi starea de sănătate.
În plus, dacă ar reuşi să scoată măcar cinci procente din numărul de automobile de pe străzi, primarul ar încuraja şi folosirea mijloacelor de transport în comun - ar avea şi autobuzele pe unde să circule şi ar fi mai utile.Au fost irosiţi 11 milioane de euro pe nişte piste desenate pe asfalt, lipsite de orice utilitate şi orice noimă. Probabil că pentru schimbarea modalităţii de transport în interiorul oraşului trebuie cheltuiţi mai mulţi bani, dar, oricum, infinit mai puţini decât pe o şosea suspendată care ar face oraşul mai aglomerat şi mai irespirabil.
Dar acesta-i Oprescu, primarul care nu face piste pentru că ”nu vrea să numere morţii”, cum declara cu cinism.Pistele de bicicletă trebuie construite şi nu desenate pe asfalt. Normal că dacă faci ceva de mântuială şi lucrezi numai pentru comision, sfârşeşti prin a număra morţii, dar sunt unii care nu contează pentru că n-au votat. Au pedalat.
Posteaza comentariu