Câteva gânduri despre roşcate. Azi, fără număr!

Roşcatele, din punctul meu de vedere, sunt foarte rare. Şi, nu numai atât, dar şi foarte serioase. N-am ieşit niciodată cu o roşcată. Nu ştiu cum e. Profesoarele mele din liceu îşi vopseau

Roşcatele, din punctul meu de vedere, sunt foarte rare. Şi, nu numai atât, dar şi foarte serioase. N-am ieşit niciodată cu o roşcată. Nu ştiu cum e. Profesoarele mele din liceu îşi vopseau părul cu o astfel de culoare şi erau foarte severe. Probabil, că o şi meritam. Dar, oricum, mi-ar fi teamă să scriu o scrisoare de dragoste unei roşcate.

Dacă mă întrebaţi pe mine, trăiesc cu senzaţia că roşcatele nu fac dragoste, deşi, în discuţiile dintre băieţi, au renumele de focoase.

Deci, până la urmă e o diferenţă în modul cum percepe un bărbat o femeie.

Şi până la urmă, dacă stau să mă gândesc mai bine, de actuala mea soţie m-aş fi îndrăgostit indiferent ce culoare de păr avea.

Cred că unei femei îi trebuie o doză de curaj ca să-şi vopsească părul. Cam cât îmi trebuie mie când trebuie să mă duc la frizer. Niciodată nu ştiu cum se va termina aventura cu tunsul, dar simt că-mi pasă mai puţin decât unei femei care se duce la coafor.

Nu prea înţeleg de ce se vopsesc femeile, dar, probabil, au secretele lor.

Poate e o metodă care o ajută să se simtă frumoasă şi să fie mai uşor de remarcat. Dumnezeu ştie!

Citeste mai mult