Şi abia trecu Crăciunul că începu nebunia cu Ziua Îndrăgostiţilor. Aşa că m-am hotărât să iau o pauză în acest an de Sfântul Valentin. Să nu-l sărbătoresc şi să nu cumpăr nimic. Sunt din ce în ce mai multe sărbători cu iz de supermarket şi chiar şi cele vechi se transformă din ce în ce mai mult în motiv de umblat prin magazine.
Iată cinci motive pentru care nu mă voi îndrăgosti săptămâna viitoare:
1. Ziua Îndrăgostiţilor este acea zi din mijlocul iernii care trebuie să ne amintească să strângem bani pentru 1 Martie şi 8 Martie.
2.
Această sărbătoare importată îi scoate din minţi pe mulţi bărbaţi care n-au reuşit să se refacă încă după luna cadourilor. Fac parte dintre ei.3. Ziua Îndrăgostiţilor e, din punctul meu de vedere, un motiv pentru femei să meargă la cumpărături, iar pentru bărbaţi să se plictisească şi să plătească. Anul acesta nu plătesc nimic.
4. Această sărbătoare ar trebui să ne amintească faptul că primăvara e aproape, dar numai Dumnezeu ştie unde e când a fară sunt minus 25 de grade.
Aşa că un cadou interesant ar fi o aerotermă.5. E din ce în ce mai greu să fii bărbat în România. Peste sărbătorile locale năpădesc şi cele de import şi aşa ne-am trezit că avem încă un Crăciun şi un Revelion plus Ziua Îndrăgostiţilor şi un Halloween.
Aşa că vă doresc Happy Valentine şi un praz verde!
Posteaza comentariu