Selfie-urile cu eclipsa de Soare, nerecomandate de specialişti

Eclipsa de Soare poate fi urmărită doar cu un filtru special de protecţie a ochilor


Totodată, fotograful a precizat că, pentru că Soarele nu va fi acoperit total în România, oamenii nu se pot uita la el cu ochiul liber, fără un filtru special.

"Ceea ce este foarte important e că Soarele nu va fi acoperit total în România, va fi acoperit cam jumătate. Asta înseamnă că nu ne permite nouă să ne uităm la Soare pur şi simplu fără un filtru. Nu e destul de acoperit Soarele cât să ne putem uita cu ochiul liber, chiar şi când facem fotografii, astfel încât să fie totul în siguranţă.

Prin urmare, indiferent că facem fotografii sau ne uităm, trebuie să folosim nişte filtre speciale solare prin care să putem vizualiza în siguranţă, şi cu ochiul şi cu aparatul foto, ce se întâmplă", a spus Cătălin Păduraru.

Filtrele sunt importante şi pentru protejarea aparatului de fotografiat, întrucât lumina puternică a Soarelui ar putea topi anumite piese ale acestuia.

80de minute este durata medie în România a eclipsei de Soare de vineri
"Dacă măreşti foarte mult şi fără fitru, aparatul foto se poate strica prin interior.
(...) O poză normală - şi cu telefonul dacă o faci - nu e o problemă, dar, dacă pui printr-un telescop sau printr-un teleobiectiv - ceva care măreşte -, există riscul să se strice aparatul foto. Pentru că magnificarea aia amplifică lumina foarte mult şi puterea Soarelul şi se face ca o lupă"
, a mai spus fotograful, menţionând că filtrele se pot cumpăra din magazinele speciale de astronomie din Bucureşti şi din ţară şi au preţuri începând de la 20 - 30 de lei.

În ceea ce priveşte fotografia de tip selfie, Cătălin Păduraru a spus că nu se poate face în timpul eclipsei de Soare, pentru că există o diferenţă de lumină foarte mare.

"E diferenţă prea mare de strălucire: ori faci Soarele clar ori te faci pe tine clar.
Amândouă nu se poate"
, a spus fotograful, precizând că un selfie ar fi fost posibil dacă eclipsa avea loc la răsărit sau la apus, când Soarele nu este foarte strălucitor.

Cătălin Păduraru a spus, în schimb, că se poate face un selfie cu Soarele prin proiecţie.

"Să ia o foaie de hârtie, să o găurească şi să o pună în faţa Soarelui şi să vadă pe sol forma Soarelui. Asta e o metodă să poţi să observi eclipsa fără să te uiţi direct la Soare. Pur şi simplu să vezi efectele razelor de lumină", i-a sfătuit fotograful pe cei care vor să aibă un selfie cu eclipsa.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod