Selfie-urile cu eclipsa de Soare, nerecomandate de specialişti

Selfie-urile cu eclipsa de Soare nu sunt recomandate de specialişti, pentru că ar putea cauza orbirea, dar fenomenul astronomic poate fi surprins cu aparate de fotografiat profesionale. Agenţia de presă Mediafax prezintă câteva sfaturi pentru realizarea unor imagini reuşite.

Eclipsa parţială de Soare de vineri va începe în jurul orei 10.40, va avea maxima în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialiştii Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Pentru obţinerea celor mai bune imagini, fotografii profesionişti atrag atenţia că acestea pot fi realizate în perioada în care se atinge maxima eclipsei, mai exact ora 11.56 pentru Bucureşti, când Soarele se va afla la altitudinea de 45°, magnitudinea eclipsei fiind de 0,53 (53%), iar obscurarea (suprafaţa eclipsată a Soarelui), de 0,43 (43%).

Indiferent că facem fotografii sau ne uităm, trebuie să folosim nişte filtre speciale solare prin care să putem vizualiza în siguranţă, şi cu ochiul şi cu aparatul foto, ce se întâmplăCătălin Păduraru
Utilizatorul de rând nu poate să realizeze fotografii reuşite ale eclipsei cu aparatura pe care o are la dispoziţie zi de zi, cum ar fi tableta şi telefonul mobil, au declarat pentru Mediafax fotografi profesionişti.

Aceştia au precizat că, pentru a surprinde o imagine cât mai bună a eclipsei, persoanele interesate trebuie să deţină aparatură profesională sau semi-profesională, cel mai important lucru fiind obiectivul, care ar trebui să aibă o focală cât mai mare, măcar 500 de milimetri, astfel încât ceea ce captează să ocupe cât mai mult spaţiu din fotografia finală.

Pe de altă parte, în contextul în care este folosită o focală lungă, subiectul devine neclar şi este recomandat să fie utilizat un stativ sau un trepied.

În timpul eclipsei, lumina este foarte puternică, iar oamenii pot avea probleme cu vederea dacă se uită prin obiectiv, de aceea este obligatorie folosirea unor filtre care să atenueze intensitatea razelor solare.

De asemenea, fotografii specialişti au precizat că nu trebuie să fie folosite filtre improvizate pentru fotografierea sau doar pentru observarea fenomenului astronomic de vineri.
Astfel, aceştia spun că trebuie cumpărate filtre speciale precum cele de la Mylar.

În ceea ce priveşte persoanele care nu deţin aparatură profesională, ele pot realiza fotografii ale eclipsei folosindu-se de zoom-ul optic al aparatului. Pentru o imagine cât mai reuşită, pasionaţii pot modifica ulterior imaginea cu ajutorul site-ului specializat www.pixlr.com.

De asemenea, astrofotograful Cătălin Păduraru a declarat pentru Mediafax că, pentru a realiza fotografii ale eclipsei de Soare care va avea loc vineri, este nevoie de un dispozitiv care să mărească foarte mult zona respectivă.

"Soarele se află undeva foarte departe de noi şi, prin urmare, apare foarte mic. Chiar dacă noi îl vedem la orizont mare, dacă nu avem nişte obiective care să ne apropie foarte mult câmpul, să-l mărească foarte mult, o să ne apară foarte mic în fotografie, dacă facem cu telefonul sau cu un aparat foto normal.
Prin urmare, ca să ne iasă cât de cât mare şi să-l vedem frumos în toată splendoare lui ne trebuie teleobiective sau un telescop sau o lunetă, ca să putem să mărim foarte mult zona respectivă şi să apară mare în fotografie. Dacă am face cu telefonul, ne-ar apărea un cerculeţ mic, mic de tot, aprope că l-am ignora, nu ştiu dacă s-ar vedea cu adevărat ceva în fotografia respectivă, doar un punct alb. Cu un aparat foto normal s-ar putea să iasă o mică formă de eclipsă - Soarele când e eclipsat e ca semiluna"
, a declarat Cătălin Păduraru.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod