Este vorba despre primul caz de acest gen semnalat până în prezent în Europa, susţin sursele.
Diagnosticarea s-a făcut în Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei. Cu o sarcină de 12-13 săptămâni, femeia nu a fost internată, dar se află sub supraveghere medicală.
Zika se transmite prin înţepături de țânțari de tipul Aedes aegypti și țânțari tigru (Aedes albopictus).
Insectele înţeapă o persoană bolnavă, iau virusul și contaminează apoi oameni sănătoși.Nu există medicamente sau vaccinuri pentru acest virus, ci se tratează doar simptomele asociate bolii. De asemenea, persoanele afectate sunt sfătuite să se odihnească şi să consume multe lichide. Cel mai adesea, persoanele care au contactat virusul se confruntă cu simptome precum: febră, dureri de articulaţii, dureri de cap, erupţii cutanate, roşeaţă la nivelul ochilor (cum apare la conjunctivită).
Este foarte periculos pentru femeile însărcinate, deoarece este asociat cu microcefalia, o afecţiune care determină o dezvoltare incompletă a creierului, precum şi dimensiuni reduse ale capului bebeluşului.