Emisiunea pentru care Toto a înregistrat melodia se numeşte „Italiani Made In China” şi prezintă povestea a şase cazuri de chinezi la a doua generaţie care s-au născut sau au crescut în Italia şi care îşi părăsesc familiile şi prietenii pentru a merge în căutarea propriilor rădăcini. Cântăreţul nu va apărea în acest show, dar a intrat în joc pentru că s-a regăsit în filozofia acestei transmisiuni: „Trebuie să se înţeleagă că în prezent a fi italian este egal cu a fi multietnic.” Programul povesteşte istoriile tinerilor italieni, dar care la origini sunt chinezi şi pleacă la 10.000 km distanţă, în locuri pe care nu le-au mai văzut niciodată sau de a căror existenţa au uitat – în locuri cărora le aparţin: în China.
Filmuleţul cu artistul italian cântând în chineză a devenit viral pe internet, fanii acestuia fiind foarte amuzaţi să îl vadă pe idolul lor cântând varianta în chineză a celebrei melodii, pe Via Sarpi din Milano, în "buricul" cartierului chinezesc din oraşul lombard.
Versurile melodiei au fost traduse în chineză, având parte chiar şi de o mică variaţiune: „Lăsaţi-mă să cant, pentru că sunt mândru. Sunt un chinez, un italian adevărat”.
Nu se ştie dacă la Cluj-Napoca Toto Cutugno îi va distra pe fani cu această varianta a melodiei, dar un lucru e cert: îi va răsfaţa cu hiturile care l-au consacrat, concertul intitulându-se „Best Of”! Toto Cutugno dedică tuturor doamnelor şi domnişoarelor spectacolul ce va avea loc în preajma Zilei Internaţionale a Femeii!
Preţurile biletelor pentru concertul de la Cluj-Napoca, din 13 Martie 2016 sunt următoarele:
- 350 lei (categoria VIP)
- 300 lei (categoria 1)
- 250 lei (categoria 2)
- 200 lei (categoria 3)
- 150 lei (categoria 4)
- 100 lei (categoria 5)
Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca, din 13 Martie 2016 se găsesc în următoarele locaţii: casa de bilete a Sălii Polivalente, Librăria Librarium Universităţii, la agenţia de bilete a Teatrului Naţional, la standul Ticketnet din Cora, la standul Ticketevent din Iulius Mall, la magazinele Orange, Vodafone, Diverta, Germanos, Inmedio şi în agenţiile TUI TravelCenter. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe: BILETOO.ro, BILETMASTER.ro, EVENTIM.ro, BILET.ro, BLT.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro, TICKETNET.ro!
Concertul „TOTO CUTUGNO - Best Of” va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 13 Martie 2016, începând cu ora 19.00 şi este organizat de Project Events.
Posteaza comentariu