Iubitul Marinei Almăşan, reţinut pentru 24 de ore: Georgică Cornu e acuzat de delapidare şi spălare de bani

Omul de afaceri, audiat miercuri la sediul DIICOT Mehedinţi, este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, într-un nou dosar cu un prejudiciu de aproape 12 milioane de lei, în care sunt vizate alte două persoane. Cornu a fost reţinut, miercuri după-amiază, pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT, Georgică Cornu, fostul său asociat în grupul de firme Confort, Lucian Caraiman, şi un alt reprezentant al societăţilor sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată şi spălare a banilor.

Anchetatorii mai arată că omul de afaceri Georgică Cornu ar fi iniţiat grupul infracţional organizat în august 2012, ceilalţi doi suspecţi ocupându-se de scoaterea din patrimoniul SC C&C Confort SRL a unor bunuri libere de sarcini, pentru a împiedica executarea acestora, pentru ca mai apoi acestea să fie trecute sub controlul liderului grupului.

“Începând cu 27 august 2012, suspecţii Georgică Cornu şi Lucian Caraiman, reprezentanţi ai SC C&C MH Confort SRL, prin tranzacţii frauduloase succesive, au scos din patrimoniul societăţii comerciale patru bunuri imobile în valoare de 11.990.031 lei, care, în drept, au ajuns în proprietatea SC Gorno CG SRL, iar ulterior, prin radierea acesteia, bunurile respective au intrat în proprietatea personală a unui membru al grupării.

Din cercetările făcute în cauză a rezultat că, în fapt, proprietarul bunurilor a fost Georgică Cornu”, mai arată sursa citată.

Prejudiciul în acest caz este de 11.990.931,39 lei, reprezentând valoarea bunurilor imobile scoase în mod fraudulos din patrimoniul SC C&C MH Confort SRL, prin fraudarea creditorilor acestei societăţi, inclusiv Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Timiş, precizează DIICOT, citat de Mediafax.

Georgică Cornu a fost audiat la sediul DIICOT Mehedinţi, unde a fost adus în jurul orei 13.00, el spunându-le jurnaliştilor: ”Staţi liniştiţi, nu este nimic”.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod