Johan Kobborg, din Danemarca, 46 de ani, este logodnicul Alinei Cojocaru, 35 de ani, iar împreună au dansat ani de zile pentru Royal Opera House, cel mai important centru de dans din Europa. A fost un privilegiu pentru publicul român să beneficieze de expertiza şi talentul celor doi.
Alina Cojocaru a reuşit să-l convingă pe partenerul ei să se mute la Bucureşti, să monteze spectacole, iar ea să vină şi să danseze de câte ori îi permite programul încărcat.
Vreme de doi ani, lucrurile au mers destul de bine. Căruţa s-a rupt în momentul în care a fost numit director interimar dirijorul Tiberiu Soare care l-a demis pe Kobborg din funcţia de director artistic al Operei, justificând că nu există o astfel de poziţie în organigrama instituţiei. După protestul public al Alinei Cojocaru, ministrul Culturii îl demite pe Tiberiu Soare, îl numeşte pe Vlad Conta, dar tensiunile create sunt brutale, iar rănile greu de vindecat:
”Domnul Conta ar fi vrut să colaborez cu un om care, cu zile în urmă, mi-a ameninţat dansatorii că-i va concedia, un om care a refuzat să vorbească în altă limbă decât în română cu ei. Nu am nevoie de acest contract şi nu voi colabora niciodată cu persoane ca domnul Soare... Îmi este mai teamă pentru România decât pentru Opera Naţională Bucureşti, dar vă doresc tututror noroc. Viaţa mea e mai bună fără oameni corupţi”, a scris Johan Kobborg pe pagina sa de Facebook.
Posteaza comentariu