"Plata despăgubirii cuvenite conform sumelor asigurate prevăzute în poliţa de asigurare în vigoare la momentul accidentului s-a făcut imediat după ce toate documentele de succesiune necesare au fost depuse la dosar de către moştenitorii legali ai Aurei Ion", se arată într-un comunicat al Omniasig Vienna Insurance Group, citat de Mediafax.
Contractul de asigurare a fost valabil pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 şi acoperea toate cele 16 avioane şi elicoptere ale Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, care a plătit 160.020 lei pentru poliţă.
În comunicatul de luni, Omniasig nu face nicio referire la suma cu care au fost despăgubiţi succesorii studentei Aura Ion, invocând confidenţialitatea datelor, relatează agenţia.
Potrivit Codului Civil, moştenirea se cuvine soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz. Descendenţii şi ascendenţii au dreptul la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
Posteaza comentariu