Două furtuni solare lovesc Pământul vineri. Comunicaţiile ar putea fi afectate

Pământul va fi lovit vineri de două furtuni magnetice solare, iar oamenii de ştiinţă avertizează asupra posibilelor probleme cu comunicaţiile prin satelit, semnalul GPS şi liniile de înaltă tensiune, transmite agenția Reuters, citată de Mediafax.

Ce este unic la acest eveniment este că avem două furtuni succesive, la mică distanţă una de alta, iar cele două fenomene pot interacţiona unul cu celălalt pe drumul către TerraThomas Berger
Luate separat, cele două furtuni, numite de specialişti ejecţii de masă coronală, nu prezintă niciun pericol, dar apariţia lor neobişnuită, una după altă, la mică distanţă în timp şi faptul că se îndreaptă direct spre Terra i-au făcut pe specialiştii de la centrul de predicţie a vremii spaţiale din cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) din Statele Unite să emită o alertă.

Prima furtună, care s-a produs luni seară într-o regiune a Soarelui cu puternice tulburări ale câmpului magnetic, a atins Terra în noaptea de joi spre vineri, potrivit expertului NOAA Thomas Berger.

Aceeaşi regiune solară a dat naştere unei a doua furtuni, mult mai puternice.
Fenomenul a avut loc miercuri, la ora 18.45 (ora României, n.r.). "Nu ne aşteptăm la un impact inimaginabil al acestor furtuni asupra infrastructurilor terestre, dar urmărim aceste fenomene îndeaproape", a mai spus Berger.

Soarele se află în prezent la momentul de maxim al ciclului său de 11 ani, deşi, per total, nivelul de activitate solară este mai scăzut faţă de un moment de maxim tipic al acestui ciclu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod