Două furtuni solare lovesc Pământul vineri. Comunicaţiile ar putea fi afectate

Prima furtună, care s-a produs luni seară într-o regiune a Soarelui cu puternice tulburări ale câmpului magnetic, a atins Terra în noaptea de joi spre vineri


Furtuni de intensitatea celor două care afectează Terra vineri lovesc planeta de 100-200 de ori într-un ciclu solar, spun experţii.

"Ce este unic la acest eveniment este că avem două furtuni succesive, la mică distanţă una de alta, iar cele două fenomene pot interacţiona unul cu celălalt pe drumul către Terra, pe orbita Pământului sau dincolo de planeta noastră.

Nu ştim încă unde vor interacţiona", a explicat Thomas Berger.

Nu ne aşteptăm la un impact inimaginabil al acestor furtuni asupra infrastructurilor terestre, dar urmărim aceste fenomene îndeaproapeThomas Berger
Potrivit NOAA, citată de Mediafax, particulele puternic energizate emise de Soare pot lovi câmpul magnetic al Terrei şi pot provoca intreruperi ale comunicaţiilor radio şi scăderea calităţii semnalului GPS.

Furtunile magnetice solare pot, de asemenea, să afecteze reţelele electrice în regiunile nordice ale Terrei, care sunt mult mai sensibile la perturbările magnetice.

Există însă şi o parte frumoasă a furtunilor solare.
Interacţiunea dintre particulele emise de Soare şi câmpul magnetic al Terrei dă naştere aurorei boreale şi australe. Aurora este provocată de particulele puternic energizate emise de Soare care se lovesc de atomii de oxigen, azot şi alte gaze din straturile superioare ale atmosferei, creând valuri de lumină deasupra regiunilor polilor magnetici ai planetei.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod