Dosarul privind moartea lui Ionuţ Anghel va fi judecat în şedinţă secretă

Magistratul de la Judecătoria Sectorului 2 care a luat în discuţie, marţi, dosarul privind moartea lui Ionuţ Anghel a stabilit ca procesul să se judece în şedinţă secretă şi a atras atenţia avocaţilor să nu dea informaţii de la şedinţe, următorul termen fiind stabilit pentru 7 octombrie.

Judecătoria Sectorului 2 a început marţi judecarea dosarul privind moartea lui Ionuţ Anghel, care a fost sfâşiat de câini, în 2 septembrie 2013, pe un teren al firmei Tei Rezidenţial, din apropierea Parcului Tei din Capitală. În acest dosar sunt judecaţi, pentru ucidere din culpă, Administraţia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, administratorul firmei, relatează agenția Mediafax.

Judecătoarea Alina Nadia Guluţanu a ridicat din oficiu excepţia privind dezbaterea în şedinţă secretă a acestui caz, întrucât în cauză sunt implicaţi minori.

Atât acuzarea cât şi apărarea au fost de acord cu excepţia ridicată de instanţă, aceasta a fost admisă, astfel că tot procesul va fi judecat în şedinţă secretă, în raport de prevederile noilor coduri.

Totodată, judecătoarea Guluţanu a atras atenţia avocaţilor că nu trebuie să furnizeze informaţii de la termenele de judecată din acest caz.

Instanţa a constatat că unul dintre inculpaţi, Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului pe care Ionuţ Anghel a fost sfâşiat de câini, nu are avocat.

Astfel, judecătoarea a stabilit continuarea dezbaterilor în acest caz în 7 octombrie.

La finalul şedinţei de judecată, unul dintre avocaţi a susţinut că procurorul prezent la termenul de marţi ar fi de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, ceea ce nu este în acord cu dispoziţiile legale, întrucât la proces trebuie să asiste un procuror de la Parchetul instanţei supreme, instituţia care a făcut dosarul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod