În cazul lui Constantin Ciorăscu a fost reţinută infracţiunea din Codul penal în vigoare, iar în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor juridice s-a aplicat excepţia care decurge din principiul aplicării legii penale mai favorabile.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie 2013, înainte ca Ionuţ Anghel să fie găsit mort, au fost difuzate în 19 septembrie în presă.
Pe de altă parte, în rechizitoriu, se arată că au fost făcute cercetări şi cu privire la "elemente de nelegalitate" în activitatea desfăşurată la nivelul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, în domeniul gestionării câinilor comunitari, notează Mediafax.
Urmare a cercetărilor, printr-o ordonanţă din 26 septembrie 2013, s-a dispus disjungerea cauzei având ca obiect cercetarea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice de către persoane din conducerea Primăriei Capitalei şi a ASPA, iar în cauza nou formată s-a dispus, în 10 februarie 2014, declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru continuarea cercetărilor cu privire la infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri şi deturnare de fonduri, ca urmare a conturării unei pagube materiale peste echivalentul în lei a 1.000.000 de euro, împrejurare care atrage competenţa DNA.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu