Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite

Republicanul Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite, după ce a obţinut susţinerea a 10 electori în statul Wisconsin, anunţă Washington Post.

UPDATE 9.40: Republicanul Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite, după ce a obţinut susţinerea a 10 electori în statul Wisconsin, anunţă Washington Post. Potrivit CNN, Hillary Clinton l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita.

UPDATE 8.40. Hillary Clinton, a câştigat scrutinul în statele Washington, Nevada şi Oregon, şi are 215 de voturi ale electorilor, în timp ce Donald Trump are 264 de voturi, după ce a câştigat statele Georgia, Utah şi Iowa, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.

Alaska a fost ultimul stat care a votat în alegerile prezidenţiale, iar secţiile de vot s-au închis la 8.00, ora României.

Republicanul Donald Trump a câştigat şi în Pennsylvania, ceea ce i-a adus încă 20 de electori, potrivit unei estimări Associated Press citată de News.ro.

Pennsylvania se număra printre statele unde Hillary Clinton era obligată să câştige pentru a avea o şansă la Casa Albă. Totodată, Pennsylvania se număra printre statele unde Hillary Clinton era obligată să câştige pentru a avea o şansă la Casa Albă.

Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre cei mai influenţi lideri ai Partidului Republican, l-a sunat deja pe Donald Trump, candidatul formaţiunii în scrutinul prezidenţial, pentru a-l felicita, afirmă surse citate de Reuters, relatează Mediafax.

"Au avut conversaţii foarte bune.
Ryan l-a felicitat pe Trump"
, a declarat un membru al Partidului Republican.

Conform datelor existente la această oră, Donald Trump are şanse extrem de mari să devină preşedinte al Statelor Unite.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Noiembrie 2016