Echipele consulare mobile s-au deplasat la unităţile medicale unde se află internaţi cei 4 cetăţeni români răniţi şi menţin permanent legătura cu personalul specializat care îi monitorizează pentru informaţii actualizate cu privire la evoluţia stării acestora de sănătate, precizează MAE, citat de Mediafax.
În ceea ce-i priveşte pe cei 9 cetăţeni români daţi dispăruţi, MAE informează că verificările continuă, în acest moment 8 persoane aflându-se în această situaţie.
Cele două echipe consulare mobile se află în continuare pe teren si fac verificări la unităţile spitaliceşti din zonă pentru a identifica dacă printre răniţi sunt şi alţi cetăţeni români.
Potrivit informaţilor de miercuri seara, un român şi-a pierdut viaţa în cutremurul din Italia, doi erau răniţi şi alţi 9 daţi dispăruţi.
MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 0515872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Cel puţin 247 de persoane au murit, printre care mulţi copii, iar alte sute au fost rănite în urma cutremurelor produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri în centrul Italiei, anunţă autorităţile italiene, citate de ziarul Corriere Della Sera.
Bilanţul anunţat anterior de autorităţile italiene era de 120 de morţi.
Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade.
Foto: Hepta