Toate T-Discurile de cafea JACOBS (Cappuccino, Espresso, Cafe Crema, Cafe Crema XL, Latte Macchiato şi Caramel Macchiato) poartă o broscuţă verde ca sigiliu, cu menţiunea Rainforest Alliance Certified™, ceea ce înseamnă că produsul respectiv provine dintr-o fermă certificată.
Rainforest Alliance este o organizaţie non-profit independentă şi renumită pe plan internaţional. Numai fermele ce îndeplinesc standarde specifice, care acoperă în egală măsură toate aspectele legate de producţie, inclusiv protecţia mediului, drepturile şi bunăstarea muncitorilor, precum şi interesele comunităţilor ce se ocupă de creşterea cafelei, pot beneficia de certificare.
Mii de fermieri şi muncitori din fermele din Africa, America Centrală şi de Sud şi din Sud-Estul Asiei beneficiază de acest angajament, întrucât programul Rainforest Alliance le asigură acces la condiţii de viaţă şi lucru curate şi sigure, şcoli, sistem de sănătate, instruire, apă potabilă, salarii decente, pieţe mai bune de desfacere pentru culturile lor, precum şi alte drepturi şi beneficii.
Fermele în care se cultivă cafeaua de calitate folosită de Tassimo sunt o resursă preţioasă atât pentru existenţa cultivatorilor, cât şi pentru planetă.
“100% din cafeaua folosită în băuturile pe bază de cafea Tassimo provine acum din ferme Rainforest Alliance Certified™. Aici, prin creşterea cafelei în armonie cu natura, ecosistemele naturale se păstrează. Cultivatorii şi comunităţile lor beneficiază de programe de instruire, educaţie şi acces la sistemul de sănătate pentru a-i ajuta să-şi construiască un viitor sustenabil”, declară Theodor Filos, Assistant Brand Manager Tassimo.
Bucurându-se de băuturile Tassimo preferate, consumatorii vor evita irosirea cafelei şi a apei. Spre deosebire de multe alte metode de preparare a băuturilor calde, Tassimo încălzeşte doar cantitatea exactă de apă necesară pentru băutura aleasă. Încălzitorul fluxului de apă proaspătă al aparatului Tassimo asigură cantitatea potrivită de apă, la temperatura potrivită pentru o băutură perfectă, fără să încălzească întregul rezervor. Astfel, Tassimo ajută la economisirea atât a resurselor de apă, cât şi de energie.
Începând din acest an şi consumatorii din România se pot bucura împreună cu prietenii de gustul cafelei preferate, preparată cu o simplă atingere de buton, la un cost rezonabil şi care aduce beneficii cultivatorilor de cafea, comunităţilor lor şi mediului.
Mondelēz International este cel mai mare cumpărător de cafea ce provine de la ferme certificate Rainforest Alliance. Numai în 2010, au fost cumpărate aproape 50.000 tone metrice de cafea.
De curând, în Europa, Mondelēz International a anunţat că va investi minimum 200 de milioane de dolari într-un program menit să ajute următoarea generaţie de fermieri. Până la sfârşitul anului 2020, peste 1 milion de fermieri vor beneficia de pe urma acestui program. Astfel, compania îşi doreşte să îmbunătăţească şansele tinerilor fermieri de a reuşi în acest sector şi să dezvolte totodată un program de sustenabilitate.
Mondelēz International, Inc. (NASDAQ:MDLZ), este lider mondial pe piaţa de ciocolată, biscuiţi, gumă de mestecat, bomboane, cafea şi băuturi instant. Compania deţine categoria de snack-uri la nivel global şi mărcile de produse alimentare ale fostei Kraft Foods Inc. după separarea operaţiunilor din America de Nord, în luna octombrie, anul curent, ce includ categoria produselor de băcănie. Portofoliul Mondelēz International include mărci de câteva miliarde de dolari, cum ar fi ciocolata Milka şi Cadbury, cafeaua Jacobs, LU, Nabisco şi biscuiţii Oreo, băuturile Tang şi guma de mestecat Trident. Mondelēz International are un profit anual de aproximativ 36 de miliarde de dolari şi operează în mai mult de 80 de ţări. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.mondelezinternational.com şi www.facebook.com/mondelezinternational.
Kraft Foods România - parte a Mondelēz International - este prezentă pe piaţa din România din anul 1994, cu mărcile: Jacobs, Nova Brazilia, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pim`s, Barni, Oreo, Tuc, Belvita.