Familia Cullen e unita. Clanul Volturi este o familie cu totul altfel. Si mai sunt varcolacii, pe care Chris Weitz ii descrie mai mult ca pe o fraternitate. "Nu in sensul de Alpha Omega Chi", spune regizorul. "Sunt o banda de frati a caror misiune e sa-si apere pamantul si tribul, si chiar si pe oamenii din jur, care nu prea inteleg ce fac ei."
In poveste, haita de lupi Quileute a devenit protectia in fata vampirilor. Trasatura varcolacilor era latenta pana sa fie teritoriul tribului amenintat, iar apoi, cei alesi de destin pentru acest rol nu au de ales si au un control foarte mic asupra transformarii.
Chaske Spencer il interpreteaza pe Sam Uley, liderul senin si sigur pe el al haitei. A preluat conducerea si pe platoul de filmare, castigandu-si porecla de "Alpha" din partea colegilor lui actori. "In rolul lui Sam, am simtit ca trebuie sa am grija de baietii mei", explica Spencer. "A fost usor — ne placea sa stam impreuna atat pe platou, cat si in afara lui, si am intrat in pielea personajelor foarte bine. A fost o adevarata fratie".
Sam a fost primul tanar al generatiei lui care a experimentat transformarea si a trebuit sa-i ghideze pe cei care au urmat. "Prioritatea lui este sa-si protejeze oamenii", spune Spencer. "Asta e treaba lui. Nu e neaparat ce si-a dorit, dar asta a fost ales pentru el".
Toti sunt descendenti ai amerindienilor
Toti actorii care interpreteaza membri ai haitei de lupi sunt descendenti ai amerindienilor. Spencer este Lakota (Sioux); Bronson Pelletier, care îl interpreteaza pe Jared, este Cree-Metis; Kiowa Gordon, care joaca rolul lui Embry Call, este Hualapai; Tyson Houseman, care il interpreteaza pe Quill Ateara, este Cree; iar Alex Meraz, care joaca rolul lui Paul, este Purepecha (Tarasco).
Mostenirea genetica a lui Meraz a jucat un rol foarte important in caracterizarea lui Paul.
"Tribul meu este din Mexic, iar bunicul meu a fost saman acolo", continua el. "Oamenii nostri au fost pescari, la fel ca membrii tribului Quileute. Pregatindu-ma pentru auditie, am cerut permisiunea de a portretiza acest trib. Trebuie sa tratezi cu respect oamenii din trecut, din prezent si din viitor".
Pentru a capata dispozitia de lupta, actorii au trecut prin "tabara lupilor" si s-au antrenat din greu în timpul filmarilor. "Au adus multa energie pe platoul de filmare", spune Kristen Stewart. "Tot timpul faceau exercitii si exersau urletele de lup. Au dat o noua energie acestui film. Sunt prietenosi, nostimi si jucausi. Sunt si plini de viata, asa cum vampirii nu sunt".
Posteaza comentariu