Ateneul Român va găzdui pe 22 decembrie expoziția de costum și fotografie “Zestrea by Liliana Țuroiu”. Colecția semnată de Liliana Ţuroiu, susținătoare a valorilor autentice româneşti etnografice, istorice și culturale, își adăugă, astfel, în impresionantul său palmares expozițional încă un spațiu de prestigiu, cultural, arhitectonic și istoric, emblematic pentru România. „Zestrea by Liliana Ţuroiu” este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi care se adresează tuturor celor preocupaţi de tradiţie, cultură şi modă. În 2016, colecţia "Zestrea" şi albumul de artă şi costum cu același nume au fost expuse în 8 capitale europene.
Vernisajul de la București va avea loc pe 22 decembrie în Foaierul Ateneului Român și va fi deschis de domnul Andrei Dimitriu, în calitatea sa de Director General al Filarmonicii “George Enescu” - gazdă a evenimentului - și de domnul Radu Boroianu, Președinte al Institutului Cultural Român. Profesorul Cristian-Robert Velescu, cel ce semnează prefaţa albumului de artă și costum "Zestrea", Președinte al Senatului Universităţii Naţionale de Arte din București, va susţine la vernisaj o alocuţiune.
Liliana Ţuroiu este lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii de Arte București, un artist recunoscut în ţară și în străinătate, cu un palmares expoziţional impresionant, un adevărat promotor și susținător al valorilor autentice românești. "Sunt deosebit de onorată că expoziția „Zestrea” ajunge la Ateneul Român chiar în seara mult așteptatului concert anual de colinde al Filarmonicii “George Enescu”. După cele 22 de vernisaje din 8 ţări europene, expoziţia de la București este o încununare firească a palmaresului expozițional internațional al acestui proiect. Cea mai recentă colecţie a mea, intitulată "Zestrea", se îndreaptă cu reverenţă către trecut, dar și cu multă forţă către viitor, în dorinţa mea declarată de a redescoperi și potenţa valori autentice românești. Am vrut să descriu în acest proiect "femeia de acum", cu stilul de viaţă, silueta, dar și cu aspiraţiile, dorinţele, visurile sale. Am dorit să aduc, în egală măsură, un omagiu „femeii creatoare de zestre”, acelei femei "de atunci", pe care o consider o fiinţă extraordinară ce a reușit să transpună o întreagă istorie românească într-un veșmânt”, declară creatoarea Liliana Țuroiu.
În colecţia „Zestrea”, piesele vestimentare tradiționale românești sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne, utilizate în creaţii vestimentare contemporane, îmbinând măiestria materialelor preţioase, precum dantelă, catifea şi mătase metalizată cu cea a broderiilor elaborate, de inspiraţie românească. Evenimentul cultural „Zestrea”, dincolo de o lăudabilă performanță creativă, este un manifest al feminității, o invitație pentru femeia modernă care încearcă să se redefinească, ieșind din tipologiile actuale, uneori simplificate și limitative. În lipsa unui model arhetipal al feminității contemporane, întoarcerea la stilul și reperele artistice ale Reginei Maria și reinterpretarea acestora în cheie modernă este unul din cele mai valoroase înțelesuri ale colecției.
Invitații evenimentului de la Ateneul Român - oficialități, personalități din lumea culturii și artelor, parteneri, iubitori ai modei, muzicii si tradiţiilor românești - vor admira în seara expoziției ținutele colecţiei “Zestrea”, fotografiile albumului de artă realizat la Castelul Bran și impresionantele bijuterii “Dacika”, create de Casa de Bijuterii Micri pornind de la străvechi simboluri geto-dace. Colecția “Zestrea by Liliana Țuroiu” a fost expusă și admirată în locuri de prestigiu, încărcate de istorie și simboluri, atât în România, cât și peste graniţele ţării: Palatul Schönbrunn, Sala Palmenhaus, Viena; Galeria de Artă a Institutului Cultural Român din Roma - Accademia di Romania; Sala Wagram, Paris, Franța; Pavilionul Național al României din Milano - Expoziția universală ExpoMilano 2016; Castelul Bran; Muzeul Naţional Peleş - Castelul Regal Pelișor; Cetatea Făgărașului – Sala Tronului;
Palatul Bragadiru – în cadrul Galei International Wine Contest Bucharest; Palatul Cesianu-Racoviță - Galeria de Artă Artmark, București; Castelul Bethlen-Haller, Jidvei; Castelul Jaegerhof și Sala Schumann a Muzeului de Artă, Dusseldorf, Germania - în cadrul evenimentelor jubiliare dedicate celor 150 de ani de Regalitate în România; Teatreo Thalia, Lisabona, Portugalia - eveniment organizat de Ambasada României în Portugalia cu ocazia Zilei Naționale a României; Galeria de Artă a Institutului Cultural Român, Lisabona, Portugalia. Expoziţia "Zestrea" semnată de Liliana Ţuroiu este organizată cu sprijinul Ateneului Român, sub patronajul Institutului Cultural Român și are ca parteneri oficiali Castelul Bran și Universitatea Naţională de Arte București.