Tommy Hilfiger anunta mini-seria documentar #WhatsYourDrive cu si despre Lewis Hamilton

Tommy Hilfiger anunță lansarea unei mini-serii documentar #WhatsYourDrive, dezvăluind omul din spatele legendarului pilot britanic de curse, Lewis Hamilton, ambasador global al brandului TOMMY HILFIGER, colecția pentru bărbați. Episoadele vor fi lansate concomitent cu fiecare cursă din calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 2018, având focus pe câte un aspect din viața personală și profesională a lui Lewis Hamilton.

„Lewis are această ambiție nestăvilită de a crește și a atinge noi obiective atât pe pistă, cât și în afara ei, oferind inspirație fanilor din întreaga lume,” a declarat Tommy Hilfiger. „Această mini-serie personală vine cu o perspectivă nouă și intimă asupra călătoriei sale de a-și atinge potențialul maxim în cursele de Formula 1, dezvăluind laturi de ale sale pe care puțini oameni le cunosc.

De la pasiunea lui Lewis Hamilton pentru muzică, fashion și valorile care îl ghidează zi de zi până la eforturile sale în a încuraja generațiile mai tinere să își urmeze visurile, seria #WhatsYourDrive este despre voința incredibilă de a reuși în toate aspectele vieții, inspirând pe parcurs și următoarea generație de fani TOMMY HILFIGER.



Este o poveste despre dezvoltare personală, explorare și exprimare de sine dincolo de pistă, pe care mă bucur să o împărtășesc cu fanii, la nivel global,” a povestit Lewis Hamilton. „Este despre setarea unor țeluri, despre cum să îmbrățișezi orice oportunitate care apare și despre cum să nu lași pe nimeni și nimic să îți stea în cale.

Lewis Hamilton va da share fiecărui episod, inclusiv trailer-ului lansat pe 1 mai 2018, pe canalele sale de social media, incluzând Instagram, Facebook și Youtube, pe care adună peste 18 milioane de fani. Mini-seria documentară va fi valabilă și pe pagina dedicată de pe tommy.com, o platformă dinamică one-stop care celebrează poziția de ambasador de brand a lui Lewis Hamilton și parteneriatul strategic dintre Tommy Hilfiger și cvadruplul Campion Mondial de Formula 1, Mercedes-AMG Petronas Motorsport, adunând laolaltă ultimele imagini și clipuri de campanie și look-urile de colecție.
 

Moștenirea brandului TOMMY HILFIGER este strâns legată de cultura pop și starurile sportive. În anii ‘90, Tommy Hilfiger a fost unul dintre primii designeri care a combinat moda cu celebritatea și a devenit un pionier în industrie, după ce a îmbrăcat artiști precum Aaliyah, Mark Ronson și Usher și i-a implicat în reclamele sale pe David Bowie sau Beyonce. În ultimii ani, Tommy Hilfiger a stability parteneriate cu supermodelul Gigi Hadid, cu care a realizat patru coleclții capsulă TommyXGigi, cu Campionul international de tenis, Rafael Nadal, duo-ul The Chainsmokers și actorul Shawn Yue, prin care reflectă angajamentul brandului de a-și extinde audiența și de a se conecta cu viitoarea generație de consumatori.

Tommy Hilfiger are și o istorie cu cursele de Formula 1, iar recent a anunțat un parteneriat strategic pe mai mulți ani, devenind Partenerul Oficial de Îmbrăcăminte pentru cvadruplii campioni mondiali de la Mercedes-AMG Petronas Motorsport. Brandul a sponsorizat în trecut echipa de Formula 1, Lotus, între 1991 și 1994 și a fost primul brand din afara lumii curselor care a sponsorizat echipa de Formula 1 a Ferrari, inclusiv prin uniforme realizate chiar de Tommy Hilfiger, în 1998.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod