Cuvântul “vacanță” este echivalent cu timp liber, numai bun de petrecut cu cei dragi, explorând unele dintre cele mai frumoase destinații. Orice femeie știe însă că într-un astfel de moment stilul vestimentar devine un accesoriu de netrecut cu vederea: te scoate din rutină și te încurajează să experimentezi pe cât posibil.
Cert este că, indiferent de destinația aleasă pentru vacanță, stilul nu trebuie să aibă de suferit. Dimpotrivă! Te însoțește în fiecare aventură și îți dă o stare generală de bine.
Colecția Motivi dedicată sezonului cald oferă o gamă largă de opțiuni, pentru fiecare stil în parte. Fiecare piesă este menită să inspire și să o facă pe purtătoare să se bucure de cea mai frumoasă vară.
În vacanță, timpul destinat alegerii ținutei se diminuează considerabil. Iar cel mai potrivit outfit nu trebuie să întrunească multe caracteristici, este important să fie versatil, ideal de purtat la plajă, dar și seara, pentru o plimbare romantică. O rochie lejeră este alegerea perfectă și accesoriile necesare pentru a o pune în valoare nu sunt multe: o geantă încăpătoare, pălăria și ochelarii de soare.
Confortul este cuvântul de ordine care stă la baza unei ținute perfecte pentru o vacanța petrecută la munte. Iar pantalonii scurți sunt vedeta oricărui outfit. În funcție de preferințe, se poate opta pentru o pereche din blugi sau bumbac, iar lungimea poate de asemenea să varieze. Cardiganul este însă o piesă care nu poate lipsi din selecția vestimentară pentru munte și este perfect pentru serile răcoroase.
Oportunitatea de a vizita frumusețile unei alte țări nu poate fi ratată. Postura de turist presupune să lași fiecare drum să te poarte și să îți dezvăluie farmecul locului. Nu există însă compromis când vine vorba despre outfit-ul ideal. Acesta trebuie să fie confortabil și, totodată, chic. Să îți confere lejeritatea de a explora cât mai multe locuri, dar, la fel de mult, trebuie și să îți dea acea stare de spirit specială. O salopetă scurtă este piesa care te poate scoate din impas și îți garantează un look de netrecut cu vederea atunci când te plimbi pe străduțele romantice din Italia sau Paris. Este perfectă pentru un look de zi, dar la fel de bine se potrivește și unei plimbări romantice pe înserat.