Salopeta - alternativa perfectă la rochia de seară

De câțiva ani asistăm la o înlocuire a rochiei de seară cu salopeta și chiar a rochiei de mireasă cu acest nonșalant obiect vestimentar. Să fie emanciparea femeii cauza, orientarea către un stil mai relaxat al doamnelor și domnișoarelor, chiar și la ocaziile speciale sau numeroasele vedete internaționale care au strălucit pe covorul roșu îmbrăcate în salopete?! Sau poate toate aceste trei motive la un loc! Fenomenul a prin contur de câțiva ani încoace, dar acum a pătruns puternic în colecțiile marilor case de modă și în garderoba tuturor femeilor moderne.
 
Salopetele își au originea în echipamentul dintr-o singură bucată, purtat de parașutiști, militari sau muncitori.
Inițial au avut un scop practic, trecând spre cel estetic cu ajutorul unor artiști și designeri vizionari, precum Florentine Thayat (1919), Rodchenko, Elsa Schiaparelli și Emilio Pucci. Trecerea timpului a stârnit imaginația designerilor care au metamorfozat constant croiul clasic al salopetei, așa că regăsim această piesă vestimentară tot mai des în magazine sau în colecțiile propuse de designeri sau purtate de artiști. Cine nu-și amintește de faimoasele salopete purtate pe scenă de Elvis, Madonna sau Prince?!
 
De la nuanțe intense, la clasicele alb și negru, Athena Philip propune salopeta ca alternativă a rochiilor de seară pentru evenimente speciale, cocktail party-uri sau chiar nunți.
O salopetă fucsia cu aplicații din dantelă va reprezenta o ținută ideală dacă ești invitată la o nuntă sau la o petrecere. Dacă ești adepta eleganței simple, o salopetă neagră din voal cu transparențe atrăgătoare va impresiona la un party seara pe plajă sau într-o crozieră. La cununia civilă sau chiar la o nuntă nonconformistă salopeta poate înlocui cu succes rochia clasică albă, de mireasă.
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod