Primul magazin TOPSHOP TOPMAN din România s-a deschis în București Mall

Primul magazin TOPSHOP TOPMAN din România s-a deschis în București Mall, marcând astfel inaugurarea unui concept unic de magazin, în premieră mondială.
Mii de iubitori ai brandului britanic au vizitat deja, în primele zile, impresionantul spațiu comercial de peste 1,000 de metri pătrați, transformând locul în noul hot-spot al stilului din București. 

Atât colecțiie TOPSHOP de haine și accesorii din liniile Mainline, Boutique și Denim, cât și cele TOPMAN Mainline, Denim și Formal outwear au încântat vizitatorii, care au putut simți în spațiul minimalist atmosfera și spiritul autentic londonez.  

Voici La Mode Group, deținătorul francizei în România, a oferit o mulțime de surprize clienților TOPSHOP TOPMAN. Primele 100 de persoane care au intrat în magazin în ziua inaugurării au primit vouchere în valoare de 150 lei, în timp ce toți cei care își făceau o fotografie la cabina telefonică tipic londoneză din afara centrului comercial și postau poza pe Instagram primeau un discount de 25% la prima achiziție. Pe lângă toate acestea,  1000 de taloane răzuibile au fost oferite în weekend vizitatorilor București Mall Vitan cu premii de până la 450 lei și discounturi între 10% și 25%. 

TOPSHOP TOPMAN București Mall Vitan oferă o experiență de shopping unică, prin instalații pop-up, spații de relaxare și prezentări inedite pentru clienți.
Mai mult decât atât, în weekend-ul de deschidere brandul a oferit activări pline de răsfăț în magazin cum ar fi un nail-bar și barber shop, în parteneriat cu Gett’s, un nume important în industria saloanelor cosmetice.  

“Obiectivul TOPSHOP și TOPMAN este de a livra piese puternice și stil care alimentează creativitatea consumatorilor și mai ales încrederea de sine. Suntem concentrați înspre oferirea unei experiențe de shopping speciale și avem în plan să găzduim constant activări deosebite, alese pentru a bucura și răsfăța clienții. Mai mult decât atât, sprijinim accesul tinerei generații la produsele noastre și oferim studenților o reducere permanentă de 10%. Planul nostru de dezvoltare în România include deschiderea de magazine în toate orașele importante ale țării, iar în curând vom anunța deschiderea celui de-al doilea spațiu comercial TOPSHOP TOPMAN, în cursul acestui an”, a spus Artemis Antoniadou, CEO, Voici La Mode Group

În acest weekend și în următoarele, atmosfera va fi completată de sesiuni LIVE de muzică, asigurate de un DJ chiar din inima magazinului. 

Brandurile britanice apreciate în întreaga lume au avut pare de un eveniment VIP de lansare la care au venit peste 300 de invitați, vedete, influenceri și iubitori de modă, care au putut admira în premieră colecțiile, în timp ce s-au bucurat de un show de muzică și lumini semnat de Zoli Toth.
Magazinul a putut fi văzut de public prin intermediul a mii de postări în social media în seara evenimentului. 

DESPRE TOPSHOP 
Topshop este un retailer dinamic, care conectează oamenii cu tot ce înseamnă avangarda în materie de fashion, stil și cultură. Peste 300 de noi modele must have, din colecțiile mainline și cele de accesorii, sunt lansate săptămânal; de asemenea, brandul propune o colecție denim extrem de versatilă, colecție care vinde global o pereche la fiecare 10 secunde. 

Recunoscuți ca fiind partenerii designului original și campioni în susținerea noilor talente, lista personalităților de seamă care au făcut parte din campaniile Topshop conține nume precum Cara Delevingne, Karlie Kloss, Jourdan Dunn, precum și Gigi și Bella Hadid. Colecții capsulă Topshop în colaborare cu designeri de renume au căpătat deja recunoaștere mondială, în special colaborările cu iconicul super model Kate Moss, mult apreciații designeri britanici JW Anderson, Christopher Kane și Joanathan Saunders, și recenta colaborare cu premiatul designer Michael Halpern. Inovația permanentă, parteneriatele tehnologice exclusive cu Oculus Rift și platformele sociale – precum Twitter, Facebook și Pinterest – asigură recunoașterea retailer-ului ca fiind un lider digital și mereu în linia întâi a viitorului. 

Topshop oferă gratuit serviciul premium de Personal Shopping și Styling doar într-o selecție de magazine din cele 604, parteneri digitali și francize prezente în peste 35 de țări.
Magazinul principal al brandului, din Oxford Street, Londra are peste 30,000 de metri pătrați și primește în jur de 400,000 de vizitatori săptămânal. Topshop.com atrage în medie 4.5 milioane de vizitatori săptămânali, fie că sunt pe mobil, tabletă sau desktop și livrează în peste 100 de țări folosind o platformă tranzacțională dedicată în 9 dintre ele. Topshop.com oferă consumatorilor, fanilor și celor care urmăresc brandul o experiență de shopping interactivă și greu de egalat. 

DESPRE TOPMAN
Brandul britanic Topman a reușit să pună moda masculină pe harta internațională a fashion-ului și a devenit o autoritate în domeniul stilului. De la modelele iconice la liniile clasice, Topman și-a câștigat renumele printr-o abordare dinamică și irezistibilă, o dorință de a produce modă masculină cu adevărat aspirațională.  Topman a lansat colecții capsulă exclusive, în colaborare cu Charlie Casely-Hayford, James Long, Astrid Andersen, Agi & Sam, Nasir Mazhar și Sibling pentru a menționa doar o parte, alături de ambasadori de brand renumiți, precum Nick Jonas, Douglas Booth și James Bay.

Împingând trendurile înainte și schimbând felul în care bărbații privesc shopping-ul, Topman oferă gratuit serviciul de personal shopping în magazine selecționate.
Amprenta globală a Topman include peste 160 de magazine în UK, și un total de 420 la nivel global, în 34 de țări. Topman.com lansează peste 250 de produse săptămânal și asigură livrare către 100 de țări. 

DESPRE VOICI LA MODE GROUP
Înființat în 1960, în Cipru, Grupul Voici La Mode a fost partener în franciza pentru Marks and Spencer Cipru pentru mai bine de 60 de ani. În 2017 a intrat pe piața din România prin preluarea M&S. Astăzi, deține 35 de magazine în Cipru și România, incluzând Topshop Topman, Marks & Spencer, Celio, Dorothy Perkins, Wallis, Evans și Cafe La Mode.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://voicilamode.com/