S-a lansat prima colecție semnată de absolvenții cursului de Design Încălțăminte DallesGO coordonat de designerul Mihaela Glăvan. Absolvenții primului curs de Design Încălțăminte DallesGO coordonat de Mihaela Glăvan au avut parte de mari emoții. După trei luni de cursuri intense, aceștia și-au prezentat colecțiile de încălțăminte în cadrul unei prezentări ce a reunit 20 de modele de pantofi, cizme și botine concepute și lucrate manual.
„Este prima grupă de absolvenți ai acestui curs, de aceea a fost o încărcătura emoțională aparte, iar satisfacția de a-și vedea pe podium propriile creații a fost de-a dreptul copleșitoare.
Mă bucur și le mulțumesc că au avut încredere în mine, că m-au ales să le transmit cunoștințele și o parte din experiența mea în ceea ce privește designul și producția încălțămintei. Acesta a fost primul modul al cursului, cu o latură practică accentuată, în cadrul căruia i-am învățat despre procesul de producție a pantofilor, terminologia specifică, tipologiile de pantofi, cum se dezvoltă o colecție și care este demersul creativ din spatele ei, un scurt istoric al pantofilor, precum și crearea și promovarea unui brand de încălțăminte", spune Mihaela Glăvan.În cele trei luni de studiu intens absolvenții cursului de Design Încălțăminte, din cadrul celei mai cunoscute platforme de cursuri after-work, au acumulat un bagaj impresionant de cunoștințe, iar alături de Mihaela Glăvan au parcurs drumul realizării unei colecții de încălțîminte, de la concept la schițe și la crearea propriu-zisă.
Rezultatul este o colecție unică de încălțăminte, ce a fost lansată printr-o prezentare de modă la care au participat reprezentanți ai presei, bloggeri și pasionați de modă.Styling-ul modelelor a fost asigurat de grupa de Stilism Avansați coordonată de Ovidiu Buta, machiajul de grupa de Make-up Avansați coordonată de Nick Barna și Narcisa Simăndan, iar coafura a fost realizată de grupa de Coafură coordonată de Camelia Negrea.
La DallesGO orice vis poate deveni realitate.
Descoperă-ți pasiunea și înscrie-te și tu la cursurile interactive din portofoliul DallesGO, unde te așteaptă profesioniști reputați, într-un mediu plăcut și prietenos. www.dallesgo.ro / 0769.041.711.
Posteaza comentariu