O nouă inovaţie ECCO – prima piele moale transparentă din lume

Divizia de piele a brandului danez de încălţăminte şi accesorii ECCO, prezintă în premieră mondială pielea moale transparentă denumită Apparition.
ECCO Leather a creat prima piele moale şi transparentă din bovine, care vine pe piaţă cu calităţi care includ o fiabilitate durabilă şi rezistenţă la apă. Disponibilă într-o gamă de culori variate, acest material revoluţionar este de acum gata să fie utilizat în noi creaţii, de la genţi la pantofi şi de la jachete la cămăşi.
Pielea transparentă este un subiect "mult eludat" de către tăbăcari şi designeri. Piele transparentă a mai fost realizată anterior, dar doar în bucăţi mici, iar atunci când designerii au folosit această materie primă pentru a crea obiecte materialul a devenit dur şi a avut o rezistenţă slabă la apă.
 
O echipă de specialişti din cadrul ECCO Leather au finalizat acum un proiect la care lucrează de 3 ani, în cadrul căreia au studiat tehnici de tăbăcire a pielii folosite în Egiptul antic şi Grecia antică.
Descoperirea noului material a aparut atunci când echipa a combinat aceste tehnici vechi cu aplicaţii industriale moderne.

Astfel a fost creat un nou material revoluţionar denumit „Apparition” pentru calităţile sale spectrale şi aspectul aproape fantomatic. Noua piele transparentă este disponibilă într-o gamă largă de culori şi poate fi utilizată atât pentru îmbrăcăminte, cât şi pentru încălţăminte.
Articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte special concepute de designerul Sruli Recht din noua piele transparentă în culori precum verde, negru, maro-portocaliu şi roşu sanguin demonstrează faptul că orice culoare este teoretic posibilă.

Aceasta piele transparentă ce menţine proprietăţile tradiţionale ale pielii de bovine este disponibilă în două grosimi: de 0,5 până la 0,7 milimetri şi de 0,8 până la 1,0 milimetri, în nuanţe de chihlimbar, verde, negru, portocaliu şi roşu.
 
ECCO este singurul producător de încălţăminte care gestionează fiecare etapă din procesul de fabricaţie al pantofilor.
ECCO este unul din primii 4 cei mai mari producători de piele din lume, în tăbăcăriile ECCO producându-se doar piele de cea mai bună calitate, care este folosită în fabricile de pantofi şi la clienţii externi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod