La ultimul discurs al lui Barack Obama în calitate de Președinte al Statelor Unite, desfășurat pe 11 Ianuarie la Chicago, Michelle Obama a purtat pe mana dreaptă un inel creat de designerul de origine română Narcisa Pheres.
Bijuteria face parte din colecția Aristeia, creată de Narcisa Pheres pentru brandul japonez Maki Jewelry și fost inspirată din grădinile Zen și templele din Kyoto. Inelul purtat de Prima Doamnă a Statelor Unite este realizat manual din aur alb și contine Ice Diamonds, gri și verzi.
Aristeia este un cuvânt grecesc ce înseamnă excelență sau perfecțiune, iar colecția păstrează un echilibru perfect între designul vintage și cel contemporan, fiecare piesă având o poveste aparte. Cu toate că punctul principal de inspirație a fost Japonia, în bijuteriile create de Narcisa Pheres pentru Maki Jewelry se regăsesc și influențe din calătoriile designerului în Africa, India si Egipt.
Narcisa Pheres s-a născut în România, iar, după ce a studiat la Institutul de Modă Burgo din Milano, Central Saint-Martins din Londra, Institutul Gemologic American și s-a mutat în Tokyo și, ulterior, în Hong Kong, a dezvoltat la nivel internațional brandul exclusivist PHERES, răsfățând gusturile fine ale publicului doritor de exclusivism cu bijuterii unicat, diamante rare și vestimentații și accesorii masculine Bespoke.
Reprezentanți ai famiilor regale, celebrități din lumea filmului și a sportului, jucători importanți din sfera afacerilor se numără printre cei care poartă bijuteriile Narcisei Pheres.
Aceasta aduce luxul spre origini, creînd produse exclusiviste, de o calitate excepțională pentru o piață de nișă compusă din cunoscători ai bunului gust.