„Ca de obicei, mă adresez femeii care își dorește măcar o dată în viață să devină o Divă, indiferent de măsura pe care o poartă sau mediul social de unde provine. În toate femeile există o divă, toate merită să poarte o rochie care le transformă într-un super-star”, susține creatoarea.
Colecția abundă în mătase și dantelă, accentele sunt puse pe bust și pe umerii dezgoliți, care pot fi acoperiți minunat cu blănuri. Găsim culori vibrante și decupaje care aduc o parte din frumusețea și opulența vechiului Hollywood.
„Întotdeauna studiez cu mare atenție persoana care va purta o creație de-a mea și descopăr ce are mai frumos, pentru a evidenția acea calitate. Din acel moment știu că ținuta va fi una fabuloasă. Unul dintre elementele care m-au diferențiat în timp a fost decolteul generos și voluminos, chiar și pentru cele care poartă o măsură mică la bust. Nici acum nu am facut rabat de la acest aspect”, adaugă Sonia.
Creatoarea consideră că modelul-vedetă al acestui sezon, adică ceea ce nu trebuie să lipsească din nicio garderobă feminină în sezonul rece, este rochia de mătase, accesorizată cu o haină de blană.
O altă noutate ține de prețurile practicate. Aici, prețul unei rochii este stabilit de către client. Sonia Trifan: „Am pornit în acest an o campanie în care clientul primește ținuta pe care o visează, indiferent de buget. Prețurile sunt mult mai accesibile cînd îți alegi de unul singur materialele. Prin urmare, oricine poate să îndrăznească și să viseze la orice ținută.”
Colecția Autumn poate fi gasită pe www.soniatrifan.ro