Lista vedetelor prezente la deschiderea showroom-ului de modă Inga Valerie

București este orașul european unde designerul vestimentar israelian de origine rusă, Inga Valerie, a deschis oficial primul său showroom, situat pe Bulevardul Unirii numărul 20.

La inagurarea elegantului său magazin, Inga Valerie și-a dorit un eveniment cochet, la care au fost invitați prieteni apropiați, clienți fideli, parteneri de afaceri dar și personalități publice, jurnaliști și bloggeri. Meniul culinar a fost pregătit de însuși Chef Joseph Hadad, prieten apropiat al designer-ului, oaspeții fiind răsfățați de asemenea cu praline de la ciocolateria Leonidas Universitate și vin roze, roșu și pinot noir marca Domeniile Sâmburești.


Doctor Renert Gad, scriitoarea americană de origine română Ioana Lee, trupa Heaven, formată din surorile Adina și Roxana Postelnicu, Marina Almășan și partenerul său de viață, Georgică Cornu, Simona Sensual, make-up artistul Florina Mărcuță, Diana Bișinicu și fetița sa, Adela Diaconu (Nova TV), Chef Joseph Hadad, Roxana Nemeș, Horațiu Tudor (Antena 1), Tiberiu Alexandru Nedelea (Luxury Photo Video), dr Andrei Gregorian, Elena Ionescu, Diana Georgescu sau tânăra cântăreață Jessie Baneș sunt câteva din personalitățile publice prezente la evenimentul organizat de Clara Ilie PR Agency.

Inga Valerie și invitații la petrecere au avut parte de o surpriză superbă din partea echipei Instablock Romania, condusă de Ronen Haliva. Ei au primit cele mai frumoase cadouri personalizate și anume fotografii îndrăgite printate pe suport de lemn, de forma unor tablouri speciale. De asemenea, au avut loc filmări și pentru cea mai nouă emisiune, "Ioana Lee Show" la Nova TV, produsă de Adela Diaconu, vedetele fiind intervievate de scriitoarea Ioana Lee, care a revenit pe micile ecrane ca prezentator tv după o pauză de foarte mulți ani.


Înainte să ajungă în țara noastră, Inga Valerie a condus un atelier de modă la Sydney, în cel mai mare oraș australian, tiparele sale fiind fabricate în China, iar apoi vândute în toată lumea, din Italia până în Brazilia sau Africa de Sud.

Viața a adus-o însă pe Inga Valerie în România, unde este stabilită de mulți ani împreună cu soțul și copiii lor, iar în această toamnă frumoasa creatoare de modă a inaugurat oficial primul său magazin de modă în București.


"Creațiile mele reprezintă expresia mea, modul în care simt dragostea, ura, frumusețea, pasiunea și multe altele. Creez în functie de sentimentele mele. Nu știu niciodată unde mă vor duce simțirile. Pot începe să fac o pălărie și în cele din urmă va deveni costum de sărit cu parașuta.

Fiecare sentiment este diferit. Mereu am iubit ideea de a nu fi ceea ce oamenii se așteaptă să fiu și m-am temut să fiu diferită", se autocaracterizează Inga Valerie.