În perioada 23 - 25 iulie, gențile Lemnia vor fi expuse la Londra, pentru al doilea an, în cadrul târgului internațional Pure London, alături de alte 700 de branduri de fashion selectate din întreaga lume. Publicul în fața căruia sunt prezentate colecțiile este compus din cei mai importanți retaileri britanici și internaționali, veniți să descopere branduri cu potențial de dezvoltare.
Brandul Lemnia s-a născut din viziunea unui arhitect, Răzvan Chelu, și măiestria în prelucrarea lemnului a tatălui sau, Florin Chelu, pentru a spune povestea liniilor simple și a texturilor rafinate.
Cea mai nouă colecție, Geometric, împinge limitele designului şi redefineşte ideea de formă. Geometria fiecărei genţi capătă viaţă proprie şi îl invită pe purtător într-o călătorie la graniţa dintre bidimensional şi tridimensional. Abanosul satinat întâlneşte cea mai fină piele pentru a crea o odă închinată simetriei, dar şi o declaraţie îndrăzneaţă de stil.