KUMBAYA by Liza Panait- o colectie manifest, o calatorie initiatica, aplaudata la scena deschisa

Peste 500 de personalitati, clienti si admiratori au aplaudat in picioare minute in sir spectacolul KUMBAYA prezentat de Liza si Viorel Panait la Palatul Bragadiru in seara de 13 noiembrie 2017. ASR Printul Paul si Printesa Lia a Romaniei, Stela Popescu, Rodica Mandache, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Gabriel Cotabita, Adrian Naidin, Lavinia Sandru, Manuela Harabor, Ivan Patzaichin, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Ozana Barabancea,  Alice Nastase, Vali Craciunescu, Dorin Negrau, Miron Cosma, Cristina Chiriac, Antonia Noel, Thea Haimovitz, Florin Florea, Ani Cretu, Mihaela Soneriu, Rodica Minculescu  au fost doar cativa dintre acestia. O ora si 15 minute de show si peste 90 de tinute ce vorbesc direct sufletului, impletite de o muzica din AND-ul universal, cu imagini de pretutindeni de pe Mama Pamant.  O intoarcere la Radacini, in speranta unui viitor mai bun. O avanpremiera a temei aleasa de Liza Panait pentru toate creatiile anului viitor.

Intr-o lume zdruncinata de separari, orgolii si conflicte de tot felul, creatoarea de moda LIZA PANAIT a avut din nou o initiativa curajoasa si ferma-  o seara in care sa ne aducem aminte ca avem cu totii aceleasi radacini si aceeasi Divinitate catre care ne intoarcem in vremuri tulburi.  Pornind de la chemarea KUM BA YAH  (Come by here, Lord) catre o divinitate universala, (devenita hit mondial prin interpretarea lui Joan Baez din anii ’60 - '70 dar si prin folosirea acestei teme muzicale in toate adunarile cercetasesti din lume) Viorel Panait, directorul artistic al evenimentelor casei, a concentrat astfel tema spectacolului intr-o imprecatie dar si o afirmatie ca totul va fi bine.

"Am simtit ca traim acum un moment greu, in care avem nevoie sa fim uniti pentru a rezista incercarilor vietii.

Strabatem o perioada in care, mai mult ca niciodata, trebuie sa ne asezam cu totii, indiferent de continentul in care ne-am nascut , indiferent de rasa, religie, de culturile din care facem parte, sub aceeasi credinta a binelui si a frumusetii. Acesta este mesajul colectiei KUMBAYA" a declarat Liza Panait revistei Marea Dragoste, care de altfel a dedicat acestei prezentari coperta numarului sau de noiembrie.

Am fost imbarcati astfel astfel intr-o calatorie initiatica, printre teme din traditiile antice ale celor 5 continente (Australia, Africa, Asia, America si Europa), inclusiv cu 5 mirese reprezentative, toate avand insa viziunea si reinterpretarea creatoarei Liza Panait. Toate anotimpurile si culorile se intrepatrund astfel firesc in prezentare, ca un dans magic cu chakrele Pamantului. Spectatorii au fost purtati in timp si spatiu, pe liniile (formele) anilor ’40 –’50 , regasindu -se motive traditionale stravechi din stepele mongole,  in tinuturile mediteraneene, in traditiile aborigenilor australieni sau nativilor americani, pana in savana sau jungla africana,   totul intr-un moment de arta.



Cu rochii ample, cloche sau drepte, lungi sau pana la genunchi,  cambrate, cu maneci ample, cu poncho sau chimono, cu jachete ce urmaresc linia corpului, cu fuste conice drepte si pantaloni din denim. Materialele vin si ele din toate colturile lumii si sunt de cea mai buna calitate- stofe pretioase, blanita cu paiete, catifea, catifea de matase, material pictate sau brodate manual, matase, broderii impaslite, combinatii de voal cu catifea si paiete cu catifea. Toate sunt menite sa fie o prelungire a sufletului, a radacinilor uitate dar care ne pot da putere si echilibru. Stralucirea personala e pusa in valoare de pretiozitatea tinutelor dar si de comoditatea si eleganta lor naturala, fireasca.
 
Inca o data, Liza Panait isi dovedeste maiestria in a aduna traditii, de data aceasta de pretutindeni, de a extrage esenta si de a le repune in pagina in felul sau unic, gata sa puna in valoarea  Feminitatea, Frumusetea si Binele Universal.  Iar ca acest mesaj sa fie intarit nu doar de spectacolul din sala, de toate tinutele si accesoriile create de atelierul  Lizei Panait, la intrare, spectatorii au fost intampinati de doua lucrari de arta fusion ale tinerei graficiene de talie europeana Ana Stefania Andronic (BUZU) , parte din seria "Another Language", lansata de curand in Germania.

 
Florile ( atat pentru decoratiuni cat si pentru buchetele mireselor) au fost asigurate de Floraria Florens. Make-up-ul spectaculos al manechinelor a fost realizat de Jana Ceban, Andreea Tudor si Beauty Make up Artistry cu produse SLA, iar hair styling-ul de Helen Studio by Elena Oseaca.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod