Ia românească ajunge la Tokyo

Flori de ie va expune anul acesta, pentru prima dată, la Tokyo, în perioada 11-13 octombrie, în cadrul Fashion World Tokyo. Cu aceasta ocazie se va lansa si noua colecție Flori de ie primavară-vară 2018 în cadrul unuia dintre cele mai mari târguri de fashion la nivel global. Ediția acestui an prezintă colecțiile celor mai importanți designeri din lume, evenimentul fiind unul aparte, elitist, cu invitați de seamă din mediul de business, fashion, artă, blogging, jurnalism și nu numai.

În cadrul târgului expozițional, ce va avea loc la Tokyo Big Sight - Japonia, vor participa peste 1020 de brand-uri din peste 40 de țări din întreaga lume.

Târgul are loc de două ori pe an, iar anul acesta, când Flori de ie va expune pentru prima dată, va ajunge la cea de-a 5-a ediție. Fiind recunoscut drept un brand autentic românesc, ce promovează la nivel internațional arta cusutului manual și, îndeosebi, ia românească, Flori de ie a reușit să își creeze un nume peste tot în lume, de la Londra, la Viena, New York, Dubai, Shanghai, Moscova, Abu Dhabi și lista continuă.

Flori de ie este un brand caracterizat prin culoare, pasiune și dragoste de românesc, de arta și cultura românească! Produsele noastre sunt create în întregime manual, de către mâini dibace, pline de pasiune și măiestrie.

Iile oferă purtătoarelor o stare de bine, confort, dar și un stil natural, aparte, fiind un element unic și distinctiv în moda zilelor noastre, acestea putând fi purtate cu aproape orice ocazie.

Produsele Flori de ie sunt unicate, deosebite, exclusiviste, ce au reușit să pătrundă și să fie apreciate foarte repede și pe piața internațională. Iile sunt cusute în întregime manual, cromatica și simbolurile românești fiind expuse într-un mod autentic și inovativ, regăsindu-și ușor locul în moda zilelor noastre.