Când cineva dorește ca femeia să fie îmbrăcată impecabil și poate transmite perfect acest lucru prin hainele pe care le expune într-un magazin, atunci, acel cineva nu poate fi decât foarte pasionat de modă și frumos. Hellen Concept Store și Elena Cucicovschi demonstrează că aici există viziune în domeniul modei, iar pasiunea se oglindește în modele unice, prin care luxul se menține la cote înalte.
Elena Cucicovschi a dat naștere unui shop special, un multibrand în care vei descoperi ediții limitate create de designeri talentați, care lucrează special pentru Hellen Concept Store.
“Conceptul a luat naştere dintr-o simplă ambiţie: Ca la mine, la nimeni! Am vrut să debutez pe piaţă cu altceva decât cu un simplu magazin de haine de damă. Scopul meu e să elaborez în permanentă ceva foarte special pentru femei, să le fiu de folos şi ajutor când vor să-şi scoată personalitatea din anonimat. Anul trecut am fost invitată la un eveniment mult aşteptat şi foarte important pentru mine. Ca să-mi aleg ţinuta, am ieşit în afara ţării, am investit mulţi bani în outfit, totul pentru o singură seară. Cu siguranță, femeile mă înţeleg. Când simţi că această seară este a ta, dai orice ca să te simţi ca o regină. Doar că la eveniment mai era o persoană care purta aceeaşi rochie şi nu mai spun de faptul că o avantaja mai mult. A fost o mare dezamăgire! Acolo şi atunci a luat naştere convingerea că toate femeile trebuie să fie unice şi să se simtă regine. Am ieşit cu ideea mea pe piaţă şi am început să caut designeri care să accepte provocarea, să creeze colecţii capsule, ediţii limitate „ for Hellen”. Din start, am zis că nu vreau serii, doar unicat, o piesă vestimentară care se adresează unei singure femei şi e concepută doar pentru ea. De asemenea, am solicitat materiale calitative, manoperă impecabilă, alături de detalii şi aplicaţii hande-made. Am rămas uimită cu cât entusiasm au susţinut designerii conceptul „Hellen”. Am realizat că sunt pe drumul cel bun şi am început să conturez ideile în proiectul „Hellen Concept Store”. Asa s-a deschis ,magazinul “ Hellen” in mai, 2015.
Hellen Concept Store este pentru femeia care știe să transmită emoție, pentru femeie sofisticată, rafinată, care dorește să îmbrace haine de o calitate ireproșabilă. Elena Cucicovshi știe că în București există foarte multe femei care vor să arate impecabil, femei care iubesm tot ce e în trend, femei selective care știu să vibreze atunci când afișează o ținută…
“Hellen Concept Store se adresează personalității tale de femeie unică, specială, exact ca și piesele noastre vestimentare. Se adresează femeii care se respectă. Pentru că o adevarată lady, întotdeauna se va îmbrăca unicat. Toate reginele și-au făcut și își fac ținutele “custom made”. Mă adresez nu atât tipului de femeie, dar mai mult emoţiei pe carea această vrea să o transmită. După câteva întrebări , identific starea ei, astăzi… Sau mai bine spus în momentul în care aceasta intră în magazin… Dacă vrea să se simtă regină, îi recomand o rochie cu clasă maximă, ceva inedit, lucrat manual. Când vrea să-şi manifeste energia focului din ea, când vrea să fie femeia pasională, îi recomand ceva foarte senzual, doar din materiale şi croieli care o conturează avantajos. Când e jucăuşă şi copila din ea ţipă , îi recomand ceva colorat, în forme atipice. Şi nu în ultimul rând, avem ținute și pentru femeia puternică, pentru amazoana din ea. Indiferent de starea şi emoţia pe care o trăieşte astăzi, e important să fie unică! Rochia care a fost concepută doar pentru ea o face atât de specială. Absolut fiecare femeie isi gaseste ceva pe gustul ei la Hellen”, spune Elena Cucicovschi.
14 designeri, tineri creatori și designeri care au ce demonstra prin creațiile lor. Toți lucrează pentru Hellen Concept Store...
“Hellen Concept Store colaborează momentan cu 14 designeri, dar pe viitor preconizăm cât mai multe colaborări inedite. Susținem și tinerii creatori – designeri, plus toti oamenii talentați care au curaj să dea viață ideilor pe care aceștia le au. La începutul anului lansăm și un concurs pentru talente.”
Exclusivitatea la Hellen Concept Store este bazată mai ales pe faptul că mulți dintre designer sunt de acord să lucreze numai pentru acest magazin anumite colecții. Așadar, în acest boutique vom găsi haine pe care nu le vom mai întâlni în altă parte. Elena Cucicovschi spune că “Am un contract de exclusivitate. Produsele care se vând la mine, clar nu mai există în altă parte.
Colaborarea este doar pentru cei care acceptă provocarea de a crea o colecție capsulă pentru Hellen Concept Store.
“În magazin sunt expuse creațiile de la designeri cu fabrici proprii de producție până la cei care sunt la începutul acestui drum. Colaborez și cu designeri basarabeni. Îmi place că fiecare are viziunea sa asupra modei . Așadar, avem o diversitate de stiluri: elegant, casual, hippy, rochii de seară,rochii de seară lucrate manual, stilul aristocrației rusești, cotonul din Africa, mătase din Bangladesh, stilul anilor ‘60… Și toate astea in exclusivitate la Hellen”, ne spune Elena Cucicovschi..
Managerul și “creierul” Hellen Concept Store este basarabeancă. O femeie care respiră moda prin toți porii, mândră de originea ei, iubitoare de frumos, foarte elegantă, până și în gesturi, și extrem de cochetă.Creațiile Hellen Concept Store sunt apreciate mai ales de femeile culte, de femeile cu un statut social înalt, dornice să afișeze ținute foarte glamouroase, dar în același timp foarte rafinate.
"Majoritatea creațiilor noastre sunt apreciate în general de persoanele care ies mult în evidență, cu un statut social foarte înalt. Avem cliente avocate, judecatoare, vedete, business lady din diferite domenii, inclusiv proprietarele altor branduri de haine. Mulți clienți străini din Arabia Saudita, Olanda, ambasada Franței, Suediei, precum și o cântăreață de opera din Italia, a cărei identitate nu dorim să o dezvăluim. La atelierul nostru de lux am făcut rochii de mireasă sau de cununie civilă. Efectuăm absolut orice își dorește clienta. Garantăm manoperă imecabilă," spune Elena Cucicovschi.
Traiectoria Hellen Concept Store vizează expansiunea, așadar peste câțiva ani, Elena Cucicovschi preconizează că va avea magazine nu numai în București, ci în toată țara!
“Proiectul Hellen Concept Store e conceput ca o reţea de magazine prin Bucureşti şi toată ţară, categoric! Femeile au nevoie de noi! Mai avem de pus la punct anumite lucruri în sistemul organizaţional şi după aceea va începe expansiunea. Planific, începând din anul care vine să-mi lansez patru direcții în industria modei: basic, luxury, at play și feeling. Sper din tot sufletul să pot să le ofer ceva inedit sau, cel puţin diferit. Paralel „ Evenimentele pentru femei, marca Hellen” vor fi cele mai deosebite evenimente pentru femei organizate vreo dată. Acolo punem foarte mult accent pe dezvoltarea personală a femeii si armonia interioară. Detalii vă voi oferi mai târziu! Avem multe de oferit atât clienţilor, cât şi colaboratorilor.”