Designerii romani au cucerit Antalya

Saptamana trecuta a avut loc Maxx Royal Romanian Fashion Days, un eveniment de moda care s-a avut loc la unul dintre cele mai frumoase resorturi de 5 stele din Antalya desfasurat pe 1.050.000 metri patrati.

Pentru ca sunt cunoscuti in lume pentru talentul lor, designerilor romani li s-a creat un eveniment special la care sa isi prezinte colectiile la care au fost invitati oameni de afaceri din industria textila din Turcia si Rusia, reprezentanti ai magazinelor multibrand, dar si turistii aflati in hotel. Pe o scena impresionanta au defilat modele aduse din Romania.

Catalin Botezatu a deschis seara cu o prezentare haute couture care a uimit asistenta cu rochiile lui pretioase, cu machiajul si coafura echipei coordonate de Lauren Tourette si Mirela Vescan, si a revenit pe scena spre final cu un alt show noncomformist si extravagant de costume de baie.

Spectacolul a continuat cu o colectie pret-a-porte de lux ce va fi prezentata si la Los Angeles si Milano, semnata Clara Rotescu. Clara este designerul roman care vinde cel mai bine in lumea araba, hainele ei se gasesc in cele mai exclusiviste magazine din Dubai, Abu Dhabi, Oman, Bahrein si Qatar.

Pentru publicul rus Galina Panzari, desiner orginar din Republica Moldova, celebra deja la Moscova si Monte Carlo unde isi comercializeaza produsele in buticuri de lux exclusiviste, a adus pe scena o colectie diafana si curata, rochii care ne amintesc de eleganta prin simplitate impusa de Jacqueline Kennedy.  

Rochiile Nicoletei Negura, un designer tanar din Piatra Neamt, cu aplicatii manuale de flori, colorate si suave, au impresionat asistenta.

Oradeanca Alina Sabau a scos la rampa “Birds of Paradise”, o colectie cu pasari brodate,, franjuri de matase, elaborata si unitara.

Unul dintre tinerii designeri scoliti de celebra Doina Levintza, Denis Predescu a incheiat seara cu o colectie de rochii de seara spectaculoase, structurale, in care se vede mana unui artist formata de un alt mare artist.  

Alaturi de echipa de designeri a fost modelul preferat al lui Catalin Botezatu, Gabriela Prisecariu, castigatoarea Supermodel. Ea a fost indelung aplaudata de asistenta cand a defilat cu un superb colier Joomay by Carmen Vornicelu, o romanca talentata ce semneaza o linie de bijuterii high.



Actrita Diana Dumitrescu a fost gazda acestui eveniment. Intr-o engleza impecabila si imbracata intr-o rochie neagra de seara, iar la mana cu o bijuterie manusa semnata Catalin Botezatu, Diana a fost o aparitie. Discursul ei despre designerii romani, dar si talentul lor, perfectionismul si profesionalismul cu care a fost organizat acest spectacol suta la suta romanesc, a fost apreciat de staff-ul resortului de lux.

Dupa eveniment ei s-au rasfatat inca trei zile profitand din plin de facilitatile hotelului de lux: sapte piscine, una cu apa de mare incalzita, plaja, baldachine, teren de golf, restaurante si baruri exclusiviste, SPA, bai turcesti, si au petrecut pana in zori pe ritmuri cubaneze si braziliene sustinute de trupe de performeri aduse de peste hotare.