De Ziua Unirii, Iașiul se împodobește cu Flori de ie

Brandul Flori de ie va participa vineri, 20 ianuarie la un eveniment cultural, organizat de catre Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Palatul de Cultură, Sala Voievozilor, cu ocazia zilelor festive pentru serbarea Micii Uniri. După experiențele adunate în anii trecuți, în plimbările Florilor de ie peste hotare, în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi, Shanghai sau Dubai, și anul acesta, Flori de ie își continuă misiunea și începe anul 2017 adăugând o alta filă de istorie, de la Iași.

Evenimentul va avea ca scop promovarea și aducerea la lumină a portului tradițional românesc prin expunerea unor costume populare, din colecția Flori de ie, precum și Corul Floralia care va încălzi inimile celor prezenti aducându-ne aminte frumusețea cântului românesc. La eveniment va fi prezenta si Brândușa Bordeianu, make-up artist.

În prezent, Flori de ie este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri românești, ce promovează cu dor și drag tradiția, arta și valorile românești peste tot în lume.

Colecția Flori de ie cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, unice, modele unicate, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac săi metalic. Piesele provin din toate colțurile țării și fiecare vine alături de propria-i poveste.  

Autenticitatea, atenția pentru detalii, pasiunea pentru handmade dar și cromatica deosebită au adus aprecieri generoase astfel încât, produsele Flori de ie se reliefează distinctiv într-o manieră modernă.
Astfel, brandul a reușit să duca frânturile neamului roamnesc peste hotare, acolo unde românii l-au primit cu brațele deschise, iar străinii cu numeroase aprecieri.

Acum, povestiile românești, atent brodate, vor ajunge la Iași, orașul marilor idei, al primei importante uniri, și totodată un oraș al culturii și educației, un oraș fermecător, ce a fost numit „un veritabil muzeu national”.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod