Colecția Murmur Primăvară-Vară 2018

Colecția Primăvară-Vară 2018 aduce în universul Murmur vibe-ul retro al anilor 1970 prin piese cu crăpături adânci, rochii cu perforații laser sau forme transparente, brodate manual. Corpul se descoperă prin piese cu capse metalice, care pot fi desfăcute cu calm ori printr-o mișcare bruscă, sau prin seria corozivă, care se dizolvă în timp.
 
"În filozofia brandului, un loc constant este ocupat de modalitatea de dezbrăcare a unei piese. Astfel, colecția aduce acele «ferestre» care descoperă pielea sau diferite modalități de deschidere prin care se creează un ritual al dezbrăcării.

Este o poveste a îmbrăcării și dezbrăcării pieselor.”, spune Andreea Bădală, designer Murmur.

Colecția Primăvară-Vară 2018 sintetizează ADN-ul Murmur, atât în formă, cât și în elemente stilistice. Punctul de pornire al acesteia este repezentat de două piese emblematice pentru Murmur, body-ul cu cupe de sutien retro – prima formă de cupă concepută, inspirată de forma lenjeriei specifică anilor 1950 – și tricoul coroziv, care se dizolvă pe măsură ce este purtat și dezvăluie din ce în ce mai mult din piele.

În ceea ce privește body-ul cu cupe retro, el a intrat într-un intens proces de redefinire.

O piesă centrală în istoria brandului, acesta se găsește în diferite forme, având cupe întărite și realizat din satin printat, sau cupe semi-întărite, fabricat din spandex sau denim prespălat și tratat artizanal. Conturul body-ului devine un laitmotiv al colecției: seria Frame amintește de acesta prin cusăturile decorative, seria Fade se corodează pe același contur, iar seria Candy propune cea mai simplă formă a acestuia.

Dezvoltat inițial prin tricoul coroziv, întregul proces de coroziune dă naștere unor forme efemere, văzute ca "ferestre” către corp.
Pentru Primăvară-Vară 2018, aceste forme sunt transformate în printuri, tăieturi cu laser și mărite în adevărate detalii de broderie augmentată. Colecția a fost prezentată în timpul Fashion Week-ului de la Paris, la târgul Paris sur Mode Tuileries. Pe 16 ianuarie, a avut loc un private viewing la Grand Hotel Continental din București. Partenerii evenimentului au fost: Mercedes-Benz - partener oficial, Patchouli Flowers Concept Store, Logitech, Madison Perfumery. Colecția va fi prezentă în showroom-ul Murmur din Strada Icoanei 75, București, și online pe www.murmurstore.com.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod