Boho, eleganță burgheză și bon ton chic. Acestea sunt laitmotivele colecției de toamnă Reserved. Este momentul reconcilierii cu vechiul tău prieten... nonșalanța.
Colecția de toamnă Reserved este o odă adusă stilului vestimentar boem, artistic, de la începutul secolului al XX-lea, stilizată printr-o croială modernă și accesorii sportive. Acest lucru face ca designul ținutelor să fie multidimensional, inspirat de estetici diferite. Modelele fac referire la stilul retro, țesăturile la îmbrăcămintea nomadă și croielile la stilul tinerei burghezii. Totul caracterizat de o urmă de nostalgie. Dar nu vă lăsați păcăliți de atmosfera romantică a colecției.
Colecția pentru femei a fost creată în trei convenții principale. Siluetele dominante stilului istoric sunt: rochiile din satin, piesele vestimentare cu lungimea peste genunchi, cu mâneci clopot și rochiile brodate. Totul în stilul Edwardian. Pe de altă parte, sunt evidențiate rochiile și fustele bogat decorate, într-o atmosferă boemă. Modelul rochiilor maxi simbolizează o reminiscență a tapetului anilor 1950, în timp ce piesele mai scurte, din șifon, au printuri florale. Caracterul retro al întregului stil este completat de design-ul avangardist, prin trenciuri lăcuite, jachete tip kimono sau pulover pe gât supradimensionat. Croiala care îmbină toate tendințele este cea a unei jachete de seară, scurtă, cu imprimeu floral.
În colecția de toamnă Reserved pentru bărbați „nobilul îl întâlnește pe inginer”. Rezultatul este un amestec eclectic de haine elegante și practice. Elementele predominante sunt paltoanele Chesterfield în carouri, jachetele „shackets”, un model hibrid între o cămașă și sacou (geci ușoare, multifuncționale, inspirate de croiala unei cămăși), paltoanele cu model herringbone supradimensionate și eșarfele lungi, tricotate (pantalonii slim fit, jachetele și puloverele cu imprimeu sunt, de asemenea, elemente de bază). Vestele militare inspirate din hainele de lucru, cămășile supradimensionate din denim și jachetele sport, joacă, de asemenea, un rol important. Aceste croieli utilitare, ce conțin o mulțime de buzunare, se suprapun deseori cu cele cochete, creând seturi interesante și originale. Datorită acestor asocieri, articolele de îmbrăcăminte devin foarte versatile - îndeplinindu-și funcțiile în ocazii diferite, 24 de ore pe zi. O trăsătură caracteristică este, de asemenea, paleta de culori nobile, stinse, în care predomină griurile, verdele sticlă, albastrul marin și vișiniul.
Aceeași direcție a fost aplicată și în campania publicitară realizată de Mateusz Stankiewicz. Modelele de sex feminin și masculin care s-au lăsat fotografiate în interiorul palatelor Art Nouveau, aduc în prim-plan vremurile amprentate de savoir-faire-ul în modă. Dar în același timp, ambientul oarecum discret si pragmatic, păstrează complet aspectul modern al fotografiilor. Precum cel al femeii și al bărbatului Reserved, cărora le este dedicată colecția.