Alexandru Ciucu a inaugurat noul atelier unde oferă cea mai sofisticată experiență bespoke

Ciprian Marica, Andreea Berecleanu și Mihai Albu i-au fost alături
Designerul Alexandru Ciucu a inaugurat noul atelier printr-un eveniment exclusivist la care au participat cei mai importanți clienți, dar și persoane publice, prieteni ai creatorului: Ciprian Marica, Andreea Berecleanu și Mihai Albu.

Invitații au putut admira creațiile vestimentare ale designerului și au descoperit în premieră țesăturile noii sale colecții ce va fi lansată anul viitor. 
În noul atelier, situat într-o vilă de epocă, pe strada Belgrad din București, cunoscutul designer va oferi cea mai sofisticată experiență bespoke, celor care își doresc un costum la comandă.

Tranziția la noua locație, după mulți ani petrecuți în incinta celebrei fabrici de costume Apaca, a fost încărcată de emoție. 

“Mi a fost destul de greu să mă mut din vechea locatie, fiind foarte atașat emoțional de locul acela.
Acolo a lucrat costume și bunica mea și încă mai lucrează tata. A trebuit să fac insã acest pas pentru că locul nu mai corespundea cu imaginea pe care am construit-o în timp și cu standardele clienților nostri. Am ales să mutăm Atelierul într-o superbă vilă din Dorobanți, un cartier celebru pentru high-life-ul bucureștean. Ne-am apropiat în acest fel, la propriu, de majoritatea clienților noștri”, declară Alexandru Ciucu.  

Noua locație aduce un plus experienței exclusiviste de tip bespoke pe care designerul le-o oferă clienților săi. 

“Experienta luxury se pastrează, clienții având parte în continuare de cele mai ridicate standarde de calitate în ce privește execuția costumelor sau nivelul serviciului de protocol.
Contextul însă în care se întâmplă această experiență conturează mult mai bine savoarea aristocratică a “mersului la croitor”. În plus, față de vechea locație am amenajat și un spațiu în totalitate privat, special pentru clienții care își doresc discreție”, adaugă Alexandru Ciucu.

Dat fiind exclusivismul locației, designerul intenționează să transforme spațiul într-un loc de evenimente restrânse.  

“Mi-ar plăcea să devină un spațiu boem-aristocrat, un loc de întâlnire al oamenilor de calitate unde seara să putem sta relaxați să schimbăm o idee, să degustăm o șampanie rară sau să vedem o piesă de teatru live în regim privat.
Dacă aceste întâlniri ar deveni reale, mi-ar plăcea să se numească Serile lui Ciucu”, spune designerul.  

Alexandru Ciucu este cel mai apreciat designer de costume masculine din România, realizate la comandă, în regim bespoke.
Alexandru Ciucu este, încă din anul 2010, furnizor al Casei Regale a Romaniei. În anul 2013 a fost ridicat la rangul de Maestru, mulțumită creațiilor sale vestimentare și a serviciilor de Înaltă Croitorie oferite.  

Alexandru Ciucu a realizat în ultimii ani vestimentații pentru MS Regele Mihai și ASR Principele Radu, precum și pentru președintele Klaus Iohannis.
La nivel internațional, Principele Albert de Monaco, Regele Simeon al Bulgarilor, dar si multi oameni de afaceri de pe Riviera Franceza au ales sa poarte costume realizate la comandă de Alexandru Ciucu.