După ce a cucerit lumea cu colecția inedită Supercolor, lansată în aprilie, Pharrell Williams revine cu gama Supershell pentru sezonul Toamnă/Iarnă 2015. Proiectul Supershell este rezultatul selecționării de către însuși Pharrell a celor mai creative idei ale artiștilor din jurul lumii, reinventând complet, în premieră, pantofii sport din colecția Superstar, colecție pe care o transformă într-un manifest al creației.
Debutând cu colecția Artwork, gama Supershell reunește arta și creativitatea în noua colecție Superstar mai mult ca niciodată.
Ediția limitată este caracterizată printr-un design unic, alocat unei regiuni diferite din lume.
Pantofii sunt disponibili în nuanțe de negru și alb, punând astfel în centrul atenției grafica impresionantă. Colecția Supershell adaugă un element suplimentar conceptului: designul pentru pantoful stâng este diferit de cel pentru pantoful drept, oferind astfel fanilor posibilitatea de a crea ei înșiși nenumărate combinații prin care să își exprime creativitatea, folosind piesele din colecție.