adidas by Stella McCartney lansează colecţia primavară/vară 2017

 adidas by Stella McCartney lansează în 2017 colecţia primavară/vară care celebrează atitudinea puternică a atletelor moderne. În acest sezon, modelul Karlie Kloss, alături de Octavious Freeman, starul probelor de viteză şi Chelsey Korus, renumita instructoare de yoga, sprijină împreună căutarea noilor provocări, zguduind rutina şi îmbrăţişând varietatea.

„Campania pentru sezonul primăvară/vară 2017 adidas by Stella McCartney urmăreşte să le inspire pe femeile de astăzi să îşi testeze capacităţile, indiferent de nivelul la care îşi desfăşoară antrenamentele.

Am dorit să celebrăm energia lor incredibilă care se manifestă prin mişcare şi creativitate, precum şi stilul de viaţă extrem de dinamic pe care Karlie, Octavious şi Chelsey îl încurajează.”, a declarat Stella McCartney.

Cele trei protagoniste vor apărea într-o serie de secvenţe video pline de energie din spatele scenei, fotografii și înregistrări audio ce urmăresc să le inspire pe femeile care împărtăşesc aceleaşi valori să îşi creeze propriile reguli de antrenament. Karlie, Octavious și Chelsey colaborează pentru a arăta modul în care determinarea lor puternică le permite să urmărească noi provocări și să-şi depăşească limitele, fără a-şi compromite stilul.

Astfel, Octavious îi oferă lui Karlie sfaturi pentru a-şi îmbunătăţi antrenamentele de viteză şi îi arată cele mai bune mişcări de recuperare, Karlie escaladează rampele înalte şi exersează săriturile în apă, iar Chelsey arată prin câţiva paşi simpli cum se poate perfecţiona tehnica de stat în mâini.

Campania pentru sezonul primăvară/vară 2017 adidas by Stella McCartney celebrează atletele puternice şi încurajează acceptarea de noi provocări.
În timpul filmărilor am învăţat noi modalităţi pentru a-mi îmbunătăţi atât fizicul cât şi psihicul de la alte două femei incredibile care susţin această colecţie nouă încântătoare.
”, a declarat Karlie Kloss.

Fiecare cursă este o oportunitate nouă pentru a te autodepăşi şi pentru a vedea de ce eşti capabilă.”, a spus Octavious, surprinsă de camera de filmat. "Tot ce ai nevoie se găseşte în interiorul tău aşa că adu-ţi aminte să îţi asculţi vocea interioară. Chiar dacă eşti începătoare sau ai deja experienţă, asigură-te că îţi creezi propria cale şi găseşte-ţi noi modalităţi de a îţi testa abilităţile.”, a declarat Chelsey Korus referindu-se la povestea ei de yoga.

Articolele din colecţia primăvară/vară 2017 vor fi disponibile începând cu luna ianuarie în magazinele adidas din ţară.

Pret bustiera - 296 lei. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod