Indiferent de împrejurări, orice femeie își dorește să strălucească în hainele pe care le poartă. Dar la fel de important ca aspectul hainelor este felul în care ne simțim atunci când le îmbrăcăm. De la aceste două insight-uri au pornit designerii Chemistry în crearea noii colecții 24/7- o colecție aparent eclectică, dar a cărei unitate vine din dorința de a oferi femeii moderne ținute potrivite pentru orice moment al zilei. O garderobă-capsulă pentru sezonul primăvară/vară.
Gama cromatică variază în funcție de destinația acestora: tonuri neutre de negru și gri pentru diminețile la birou, culori vibrante și imprimeuri jucăușe pentru după-amiezile în oraș, ivoire pentru zilele însorite la malul mării. Colecția 24/7 subliniază fragilitatea și spiritul ludic, dar și forța și seriozitatea care definesc femeia Chemistry-o femeie liberă de constrângerile tendințelor, dar fidelă propriilor idei despre eleganță și feminitate, cu gusturi variate în ceea ce privește vestimentația sa, dar cu o înclinație evidenta către hainele ușor de purtat în fiecare zi, simple și sofisticate deopotrivă.
Țesăturile naturale și aerul relaxat sunt locul comun al pieselor care compun această colecție, indiferent că vorbim despre ținute office, de zi sau pentru vacanță.
© Copyright:
Posteaza comentariu