Este vorba despre cel mai inovator dispozitiv pentru epilare-laser, potrivit pentru toate tipurile de piele, chiar și pentru cea mai sensibilă și de culoare deschisă.
Tehnologia unică a aparatului laser îmbină, într-o rețea de diode, trei lungimi de undă – 808 nm, performanțele alexandrit 755 nm și randamentul laserelor Nd-Yag, de 1 064 nm - pentru a acționa eficient pe orice tip de piele și orice tip de fir de păr, chiar și în cazul celui mai fin și încăpățânat. Astfel, după șase ședințe, chiar și firele de păr rebele care rezistau până acum la acțiunea laserului, sunt eliminate complet.
STARDUST MED este prevăzut cu un senzor inteligent care analizează structura firului de păr și recomandă ce lungime de undă este potrivită și la ce adâncime se acționează.
În plus, este cel mai confortabil tratament de acest tip de pe piață, pentru că este prevăzut cu un sistem de triplă-răcire inovator, cu canale din aur și cupru, care reduce senzația de disconfort.
Mai mult, ședințele de tratament sunt mai scurte, întrucât se poate lucra acum rapid și eficient, pe zone mai întinse ale pielii.
Se poate lucra cu STARDUST MED și pe pielea bronzată, în timpul verii! Atâta timp cât nu te expui la soare cu cinci zile înainte și după epilare, în cazul pielii sensibile, și cu trei zile înainte și după procedură, în cazul pielii normale, nu vor exista riscuri. Pentru rezultate pe termen lung, este important să se respecte frecvența și să se urmeze ședințele la interval de 20-45 de zile, când se va lucra cu frecvențe diferite.
Rezultatele foarte bune sunt și pentru părul blond și alb, în procent de 50%.
Cum acționează STARDUST MED
Energia fasciculului laser STARDUST MED atinge doar selectiv partea de țesut vizată mulțumită absorbției diferite a luminii la diferite lungimi de undă și respectă Timpul de Relaxare Termică (TRT) al pielii.
Fasciculul laser este absorbit exclusiv de către rădăcina firului de păr, care este distrusă prin acumulare de căldură continuă.
Astfel, procedura este pe cât de confortabilă, pe atât de eficientă și cu rezultate rapide.
Ce poate trata Diode Laser STARDUST MED?
Laserul este potrivit pentru îndepărtarea permanentă și progresivă a părului nedorit și oferă rezultate rapide.
Câte sesiuni de tratament sunt necesare?
Numărul de sesiuni de tratament necesare depinde de zona pe care se lucrează și de fiecare persoană, dar se efectuează, în mod normal, 4-8 sesiuni de tratament, pe aceeași zonă.
Este permanentă îndepărtarea părului?
Noul laser STARDUST MED asigură o reducere a rădăcinii firelor de păr de până la 90% într-un timp foarte scurt. Tratamentele multiple, respectiv distanțate, sunt necesare pentru a obține rezultate stabile în timp.
Este sigur?
Diode Laser STARDUST MED s-a dovedit a fi absolut sigur și nu este dăunător organismului uman dacă se respectă protocoalele de tratament. Este posibil să apară roșeață imediat după tratament, dar aceasta dispare rapid.
Cine nu poate utiliza tratamentul cu Diode Laser STARDUST?
Nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează, celor cu piele foarte groasă, pacienților care utilizează medicamente care pot provoca fotosensibilitate și celor cu afecțiuni ale pielii pe zona care urmează a fi tratată.
Este dureros?
Mulțumită sistemului exclusiv de răcire, de până la -5 ° C, cu safir în contact cu pielea, procedura este mult mai confortabilă decât alte tehnologii de pe piață. În timpul tratamentului, se poate simți o senzație ușoară de discomfort, sub formă de înțepături, pe măsură ce acționează impulsul laserului.
Tehnologia de epilare definitivă STARDUST MED este distribuită de Top Line România și este disponibilă la Centrele de Slăbit și Înfrumusețare Silhouette și Cronos Med din București.
© Copyright:
Top Line a lansat STARDUST MED, cel mai eficient și confortabil sistem de epilare definitivă cu laser
STARDUST MED, cea mai avansată și performantă tehnologie de epilare laser, a fost lansată de Top Line România în Centrele de Slăbit și Înfrumusețare Sihouette din București.
Posteaza comentariu