Secretele aplicării corecte a extensiilor de gene fir cu fir, dezvaluite de specialistii in domeniu

Noi trucuri de frumuseţe au fost dezvăluite, zilele trecute la Bucureşti, în cadrul primei conferinţe organizată de AMA LASHES ACADEMY (Academie Acreditată Internațional in România), cu peste 150 de studenți instruiți din întreaga Europă. La invitaţia Anei Milovanovic Aldoiu, stiliste din toată lumea şi-au dat întâlnire pentru a afla tehnici noi de aplicare a extensiilor de gene fir cu fir.

Programul său de formare a fost adaptat în trei limbi internaționale: română, sârbă și engleză, ea fiind de altfel primul și singurul membru român din cadrul Expert Lasher Members.
Odată cu evoluția pe care am avut-o ca lash artist, ca formator și brand manager, am realizat că în România avem multe, foarte multe fete talentate care au nevoie, pentru a evolua din ce în ce mai mult, de o îndrumare adecvată care să aibă la bază cele mai noi tehnici de aplicare a extensiilor de gene fir cu fir, care ţin cont în mod primordial de sănătatea genelor naturale ale clientelor. În România, această industrie este la început. Din 2015 încoace, această frumoasă, dar extrem de grea meserie, a început să fie din ce în ce mai cunoscută în România și asemeni unui copil îndrumarea, mai ales la început de drum, este extrem de importantă pentru a pune bazele unei dezvoltări armonioase care să aibă la bază respectul pentru cliente”, a declarat Ana Milovanovic Aldoiu.

Ana are sute de ore de practică şi acum este capabilă să le ofere clientelor extensii cu mai mult volum, densitate și acel “efect wow” care stârnește admirație și gelozie.
Oferim ceea ce este mai nou cursanților noștri, chiar dacă încă meseria de tehnician extensii gene nu este încă recunoscută oficial în România. Mesajul logo-ului «Profesionalism și Pasiune» nu este doar un simplu logo, ci este filozofia AMA Lashes. Asadar am găsit soluția și implicit garanția calității: acreditarea internațională”, a completat stilista.

In cadrul conferinței Lash Masters Conference organizata la finalul saptamanii trecute, au participat lash artiștii români alaturi de cei mai importanți Lash Masteri Internaționali ai momentului, din tari precum Marea Britanie, Lituania, Rusia, Polonia, Italia, Croația si Slovenia.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod